Renault a publicat primele imagini și detalii cu privire la noul concept Scenic Vision

De Inna   |  19 Mai, 2022

Distribuie :

Constructorul francez de automobile a prezentat conceptul modelului electric compact, Renault Scenic Vision. Acesta va fi construit pe baza platformei CMF-EV, iar prezentarea oficială va avea loc în anul 2024. 

Cei de la Renault promit că modelul de serie va prelua, în mare parte, designul conceptului. Dacă să vorbim de dimensiuni, atunci conceptul măsoare 4.49 metri în lungime, 1.9 metri în lățime și 1.59 în înălțime. 

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

La baza noului Scenic este un sistem de propulsie hibrid, care este alcătuit dintr-un motor electric de 218 CP și o pilă de combustie pe bază de hidrogen (15 kWh). Motorul este instalat pe puntea din spate, în timp ce pe puntea din față a fost amplasat rezervorul de hidrogen, care are o capacitate de 2.5 kg. În contextul în care bateria are o capacitate de 40 kWh, constructorul afirmă că autonomia modelului va constitui până la 800 km. 

Între timp, pe interior noul Scenic este realizat din peste 70% de materiale reciclate și reciclabile. 

Recomandate:

Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna