Daimler Dernburg Wagen 1907

Daimler Dernburg Wagen 1907

Prima maşină cu tracţiune integrală, destinată transportului de pasageri, a fost construită de Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG) în 1907. Cunoscută sub numele de "Dernburg-Wagen", purta numele secretarului de stat Bernhard Dernburg. În 1903 Paul Daimler a pus bazele acestei tehnologii. Prima maşină cu tracţiune integrală a apărut în 1904, fiind la scurt timp urmată de altele. Încă de atunci tehnologia all-drive a fost recunoscută drept cea mai bună tehnologie din punctul de vedere al tracţiunii. Când au comandat construcţia maşinii acum o sută de ani, coloniştii germani din Africa de Sud-Vest ştiau exact la ce se pot aştepta din partea Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG): un vehicul fiabil, care poate face faţă călătoriilor lungi pe drumuri neasfaltate, oferind flexibilitatea pe care maşinile au demonstrat-o la începuturile secolului.

Inginerul Paul Daimler, fiul fondatorului companiei, este cel care a proiectat această maşină, care a intrat în producţie la fabrica din Berlin în 1907. Un singur exemplar al "Dernburg-Wagen" a fost construit. Acesta se folosea de şasiul comercial DMG şi avea un ampatament de 1.42 m. Garda la sol de 32 de centimetri era neobişnuit de mare pentru maşinile vremii, dar îi permitea acesteia să treacă de obstacole înalte. Maşina a fost vândută pentru preţul de 34.750 de mărci germane. Aceasta avea două locuri în faţă, patru în spate şi un portbagaj în spate pentru bagaje sau roata de rezervă. Cu o lungime de 4.90 metri şi înaltă de 2.7 metri, impozantul vehicul cântărea 3.6 tone, echipată conform specificaţiilor oficiului colonial cu un ambreiaj heavy-duty şi rezerve de combustibil, dar şi agent de răcire pentru condiţiile speciale de climă.

"Dernburg-Wagen" era propulsat de un motor cu patru cilindri, cu o capacitate de 6.8 litri care genera 35 CP (26 kW) la 800 rpm. Acest motor permitea pe asfalt atingerea vitezei maxime de 40 km/oră. Mai importantă însă decât viteza, era capacitatea maşinii de a escalada obstacole, posibilă datorită tracţiunii integrale, puterea fiind transmisă roţilor prin intermediul unui sistem mecanic sofisticat. Designerul Paul Daimler a acordat o mare atenţie izolării componentelor mecanice de nisipul din aer, care erau unse des cu vaselină pentru a preveni deteriorarea rapidă. Daimler a acoperit componentele vulnerabile ale maşinii intr-un cilindru robust, care însă limita unghiul maxim de virare la 23 de grade. Din acest motiv maşina vira simultan şi cu roţile din spate pentru o mai bună manevrabilitate. Jantele solide din oţel ajutau la protejarea componentelor mecanice şi a frânelor de deteriorare, într-o perioadă în care spiţele din lemn (şi mai rar din Oţel) erau des folosite. Jantele erau echipate cu cauciucuri pneumatice mărimea 930 x 125, ceva neobişnuit, având în vedere că în acea vreme erau foarte răspândite cauciucurile solide.

Un fapt obişnuit pentru acea vreme este că numai cauciucurile din spate aveau riduri, cele din faţă având o suprafaţă neteda. Maşina i-a fost livrată secretarului de stat al Oficiului Colonial German Bernhard Dernburg în 1908, până în 1910 maşina acoperise deja în jur de 10.000 de km. Cea mai des întâlnită problemă pe parcursul celor 10.000 de km parcurşi a fost legată de cauciucuri, care rezistau foarte puţin, fiind schimbate 36 de anvelope şi 27 de camere. Tracţiunea integrală s-a dovedit în schimb a fi foarte folositoare pe suprafeţele acoperite cu nisip, pe care "Dernburg-Wagen" înainta mai uşor decât maşinile cu tracţiune spate. Nu există documente referitoare la rolul jucat de aceasta maşină în Primul Război Mondial, iar o dată cu desfiinţarea colonialismului orice urmă a lui "Dernburg-Wagen" s-a pierdut.