România își dorește să amâne interzicerea mașinilor cu motoare termice până în 2040

De Inna   |  27 Iunie, 2022

Distribuie :

România a venit cu o solicitare către Comisia Europeană. Împreună cu alte patru state membre, țara vecină a cerut amânarea interzicerii vânzării mașinilor dotate cu motoare termice până în anul 2040. Celelalte țări sunt: Bulgaria, Portugalia, Italia și Slovacia.

Potrivit informațiilor emise de agenția Reuters, cele cinci țări își doresc ca procentul de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la mașini să fie de 90%, față de 100% așa cum este stabilit în proiectul Fit for 55.

Cele cinci țări încearcă să amâne aplicarea planului votat de Parlamentul European, până în 2040. Asta ar însemna ca din 2040 să nu mai fie comercializate vehicule cu motoare clasice.

Într-un alt material, se specifică faptul că solicitarea trimisă de România și de celelalte patru state amintite, ar putea reprezenta o problemă pentru Comisia Europeană, care consideră că implementarea planului Fit for 55 la termen este crucială. Iar ce ține de 2035, oamenii de știință consideră că în acel an, schimbările climatice ar urma să devină ireversibile.

Recomandate:

Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna