Ruşii de la TopCar Design prezintă a doua generaţie Porsche Panamera Stingray GTR Edition

De Pavel   |  28 August, 2017

Distribuie :

Compania rusească de tuning, „TopCar Design”, specializată în bucătăria Porsche încă din 2004, a pus mâna pe cea de-a doua generaţie a lui Panamera. Rezultatul este un pachet de modificări complet pentru exterior, interior şi nu în ultimul rând puterea motorului.

Stingray GTR Edition, anume aşa a fost numită versiunea modificată a primului Porsche Panamera, care a câştigat numeroase distincţii şi a fost apreciată cu note de excelenţă din partea specialiştilor în domeniul tuningului. Aceeaşi denumire o primeşte şi a doua generaţie, în speranţa de a repeta succesul predecesoarei sale.

Pachetul de tuning prezentat, oferă la exterior un şir de elemente care adaugă întâi de toate o notă de eleganţă, în special datorită combinaţiei de culori alb-negru, dar şi un strop de agresivitate. Bara faţă şi spate au fost restilizate împreună cu fustele laterale iar capota a primit două prize de aer. Designerii au dat multă atenţie detaliilor, acest fapt se observă la nivelul mânerelor integrate, asemănătoare cu ce vedem pe Jaguar, dar şi la forma eleronului spate, capetele căruia sunt uşor ridicate în sus. De unde vine şi asocierea cu Stingray (pisică de mare).

Un exterior deosebit are nevoie şi de un motor pe măsură, pentru aceasta inginerii companiei au dezvoltat un set de modificări capabile să ridice puterea V8-ului la aproximativ 650 CP. În cazul modelului Panamera Turbo vorbim despre un adaos de 100 CP peste versiunea stoc!

Interiorul automobilului a fost regândit radical. Aici atelierul este gata să propună finisaje individuale ale habitaclului, cu materiale precum pielea naturală prelucrată manual, piele de crocodil, fibră de carbon, soiuri deosebite de lemn, alcantara şi chiar aur de 24k.

Nu în ultimul rând merită să fie menţionată şi colecţia exclusivă de jante de la producători renumiţi precum HRE, ADV.1 şi 1221, toate cu un diamentru 21 inch şi îmbrăcate în anvelope Pirelli.

Recomandate:

(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna