Salonul Internaţional Auto-Moto Bucureşti

De AutoExpert   |  5 Aprilie, 2012

Distribuie :

Salonul Internaţional Auto-Moto Bucureşti

Cei dornici să vadă un salon auto pe plaiuri mioritice au din nou acestă ocazie. Până duminică, 8 aprilie, bucureştenii, dar nu numai, pot trece pragul Salonului Internaţional Auto-Moto Bucureşti. Potrivit organizatorilor, manifestaţia este un salon al "esenţelor tari".

Astfel, românii vor putea vedea diverse oferte prezentate de dealerii unor mărci celebre precum Mercedes-Benz, Volvo, Lotus, Opel, Chevrolet, Ford, Citroen, Skoda, Seat, Kia, Isuzu şi chiar Caterham, precum şi standurile furnizorilor de repere aftermarket.

Premierele se pot număra pe degete. Opel vine cu Ampera, iar la standul Mercedes-Benz, noua generaţie a roadsterului SL va străluci, alături de conceptul noului A Class, dezvăluit în urmă cu un an, la Salonul Auto Shanghai.

La capitolul motociclete, bikerii au la dispoziţie modele Triumph, Bombardier, Suzuki, Kawasaki, Yamaha, Ducati, Arctic Cat, dar şi biciclete electrice PG.

În perioada 4-8 aprilie, parcarea va fi interzisă în Piaţa Constituţiei, iar pe 7 şi 8 aprilie, circulaţia va fi restricţionată între Piaţa Constituţiei şi Cheiul Dâmboviţei. Organizatorii recomandă mijloacele de transport în comun.

Recomandate:

Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului - Photo
Noutăți
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului

Potrivit unui oficial al companiei, viitorul MX-5 ar putea fi ultimul care va păstra un motor cu ardere internă. Mazda continuă dezvoltarea noii generații MX-5, însă lansarea modelului este aște

Inna
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele - Photo
Noutăți
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele

Deficitul de carburanți din Rusia continuă să se agraveze, iar autoritățile introduc restricții tot mai dure privind alimentarea vehiculelor. În mai multe regiuni, vânzarea benzinei este l

Inna
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările - Photo
Sociale
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările

Drumul care leagă Chișinăul de municipiul Comrat va fi reparat capital. Tronsonul, cu o lungime de 65 de kilometri, face parte din traseul strategic care duce spre Vama Giurgiulești, la granița cu Rom

Inna
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită - Photo
Noutăți
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită

Constructorul german a publicat un nou teaser care oferă cea mai clară privire de până acum asupra designului frontal al noului X5. Imaginea confirmă că SUV-ul va adopta noul limbaj estetic al m

Inna