Se întâmplă în Chișinău! O mașină a poliției a trecut fără să oprească pe lângă un bărbat culcat pe trecerea de pietoni

De Pavel   |  4 August, 2020

Distribuie :

Un nou caz care șochează opinia publică a fost mediatizat pe un grup de pe o rețea de socializare. Este vorba despre un echipaj de poliție care a trecut fără măcar să oprească pe lângă un bărbat culcat chiar pe trecerea de pietoni.

Martorii oculari au declarat că bărbatul se afla în stare de ebrietate, a ieșit pe carosabil și s-a culcat chiar pe trecere. Unul dintre oamenii care a observat comportamentul straniu s-a apropiat, la ridicat și l-a târât până pe asfalt. Din motive necunoscute, acesta după scurt timp s-a întors înapoi de unde a fost ridicat.

Ulterior, toate încercările de a duce bărbatul de pe carosabil s-au încheiat fără succes. Automobiliștii au trebuit să ocolească omul, ca să nu-l strivească din întâmplare, la fel a procedat și un echipaj al poliției, care nici nu s-a chinuit să oprească și i-a careva măsuri.

Din fericire, după un timp, omul sa plictisit să se odihnească în mijlocul drumului și a părăsit voluntar carosabilul.

Sursa: Chișinău.fail

Recomandate:

Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna