Singura NIVA din lume capabilă să distrugă orice hypercar! Are peste 1200 de cai putere!

De Redactor AE   |  20 Septembrie, 2019

Distribuie :

Asta-i operă de artă! Întâi de toate pentru că e o Niva, un vehicul de teren cu aerodinamica unei cărămizi, dar care poate face probleme chiar și celui mai rapid Porsche, iar în al doilea rând, pentru că arată ca o mașină ”normală” și nu ca un dragster.

Exteriorul mașinii este trădat doar de jantele cromate încălțate în anvelope speciale pentru cursele de Drag Racing. Ok, poate și intercooler-ul frontal, frumos integrat în grila de plastic, ar putea sugera careva modificări făcute pe motor, însă nicidecum nu își va da cineva seama de ce ascunde sub capotă această NIVA.

Unitatea de 1.7 litri pe care rușii îl tot țin în fabricație de ani de zile, a fost aruncat la gunoi iar în locul lui a venit ceva de peste oceane. Un V8, de 6.4 litri, LS, turbo-aspirat, care în modul de rulare ”light” (adică nu dus la maxim), la o presiune de 1.2 bar în turbo, dezvoltă 1200 de cai putere!

De ce am zis light? Pentru că așa îi spune și proprietarul, dar și pentru că aceste cifre sunt doar un început și nu o limită.

Niva a păstrat doar exteriorul în varianta cât mai originală. Are sticle și nu plastic, ba chiar sunt acționate electric, are tablă și nu CFRP, cum ar fi fost în cazul unui dragster. În rest, e un LEGO pentru adulți, din mai multe piese.

Caseta de direcție de la BMW, cutia de viteze este una specială pentru drag, elementele de transmisie au fost împrumutate de la Chevrolet și Volkwswagen, puntea spate la fel este scoasă de pe un truck american iar restul, a fost construit la comandă, manual, de către o companie din Polonia.

Calitatea uimește! Fiecare detaliu este atent proiectat, fiecare sudură făcută la locul ei, tot ce se putea ascunde de ochiul lumii a fost frumos camuflat, iar caroseria lucește frumos!

Apropo, de la zero la o sută ajunge în 2.3 secunde! Deci poți să ai chiar și un Bugatti, mai bine nu te bagi!

https://www.youtube.com/watch?v=F12m6PxcBrM

Recomandate:

(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna