Sistemul Autopilot al unei Tesla Model S, principalul "suspect" într-un accident fatal din California!

De Pavel   |  3 Ianuarie, 2020

Distribuie :

Deși este numită una dintre cele mai tehnologice și moderne de pe piața mondială, Tesla Model S este surprinsă în mai multe accidente, în care cauza impactului devine sistemul Autopilot.

Cel mai recent caz este înregistrat în California, acolo unde un Model S este investigat de autoritățile locale pe motiv că mașina ar fi trecut la culoarea roșie a semaforului, lovind din plin o Honda Civic.

În urma impactului, ambii pasageri ai Civic-ului au decedat, în timp ce pasagerii din Tesla au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicare, starea acestora fiind stabilă. Accidentul a avut loc în data de 29 decembrie în orașul Gardena.

Potrivit analizelor preliminare ale polițiștilor, Model S ar fi părăsit autostrada și a trecut în viteză pe culoarea roșie a semaforului din prima intersecție ulterioară, oamenii legii cercetând "o posibilă legătură între accident și sistemul de asistență a șoferului".

Chiar dacă cei de la Tesla au fost avertizezat în nenumărate rânduri că sistemul Autopilot este un sistem de asistență a șoferului și nu permite șofatul autonom, unii șoferii Tesla ignoră avertismentul și rulează cu sistemul activat fără ca să fie atenți și concentrați la volan. 

Potrivit Agenției pentru Siguranța Rutieră din Statele Unite (NHTSA), cercetările autorităților vizează 12 accidente în care a fost implicată Tesla Model 3, înregistrate în luna decembrie a anului 2019.

Sistemul Autopilot a fost activat în cel puțin 3 accidente fatale care au avut loc în SUA începând cu anul 2016 până în prezent.

Recomandate:

Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna