Sociale
Primăria municipiului Chișinău informează că de astăzi, luni, 23 martie, transportul public din capitală va circula după un program special de activitate, fiind parțial restricționat.Astfel, dimi
Mai multe stații PECO au afișat astăzi, 20 martie, prețuri mai mici la carburanți. Un litru de motorină și de benzină costă acum în medie cu 60, și respectiv, 70 de bani mai puțin, iar gazul lichefia
Știrea de ieri, despre diferența de prețuri la vânzarea cu amănuntul a carburanților, la o stație de alimentare din Călărași a stârnit multă gălăgie. Printre cei mai puțin ”credincioși” au comentat ș
Începând cu săptămâna viitoare, vor fi reluate mai multe tipuri de comerț. Este vorba despre unități comerciale separate, care vând produse de igienă, furaje, semințe, precum și piese pentru unitățil
Angajații INP au amendat agenții economici, dar și transportatorii de pasageri care nu s-au conformat cu măsurile de profilaxie și prevenire a infecției cu COVID-19. În total, potrivit datelor Poliți
O inițiativă cât se poate de frumoasă și potrivită, vine de la mai mulți șoferi din capitală. Pe timp de carantină și stare de urgență, aceștia au decis să ajute personalul medical, care se află în c
Începând cu data de astăzi, 16 martie 2020, Agenția Servicii Publice anunță despre contramandarea desfășurării examenelor de obţinere a permisului de conducere şi procesului de documentare a conducăt
Dacă te-ai decis că e timpul să aplici la o școală auto, pentru a deveni un viitor șofer, avem informații triste pentru tine. Mai multe școli auto din țară au anunțat că își suspendă temporar activit
Din momentul lansării activității secțiilor de înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol și din orașul Râbnița în toamna anului 2018 și până la mijlocul lunii februarie 2020, au fost eliber
Cum rezolvi un conflict în trafic? Dacă îți iei un trening și o armă ești invincibil! Oricum dai o mită, oricum nu faci pușcărie și ai scăpat curat! Facem pariuri?Vedeți imaginile de mai jos, în
Un proiect de modificare a Legii privind zonele economice libere prevede crearea unei Platforme Industriale Automotive pe un teren deţinut la periferia municipiului Chişinău e de un institut al Acade
Mai multe benzinări din țară au afișat azi noi prețuri la carburanți. Chiar dacă deja ne-am obișnuit cu scumpiri, de această dată ne bucurăm de o ieftinire, care în unele cazuri poate fi numită consi
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 09.03.2020 - 17.03.2020, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 August 1989, pe tronsonul: str. Vasile Alecsandri - str.
Am renunțat într-un timp să mai publicăm comunicatele de presă ale Inspectoratului Național de Patrulare, dintr-un simplu motiv, erau prea repetitive. Și iată că nici acum nu se diferențiază în vreun
Un bărbat stopat pentru verificări de ofițerii INP s-a dat ieri seara în spectacol în fața trecătorilor și a martorilor. În timpul deplasării, numărul de înmatriculare al mașinii a fost verificat, i
La adresa redacției am primit un mesaj al unui cititor care ne cere ajutorul nostru și a internauților. Tânărul are de suferit pe seama unui grup de minori care de mai multe ori i-au răpid mașina și
O urmărire spectaculoasă a doi tineri care au furat o mașină, a început la Bălți și s-a finalizat la Pervomaisc, Transnistria. Minorii în vârstă de 16 și 17 ani au pus pe jar atât poliția de la noi
Serviciul Fiscal de Stat a lansat o linie online de petiții unde cetățenii vor putea depune sesizări referitoare la abaterile întîmpinate de transportatorii de pasageri în regim taxi. Plângerile vor
Prim-ministrul Ion Chicu a făcut astăzi declarații pentru presă după ședința ținut în comun cu șeful statului Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.Șeful Guvernului a declar
Dacă ați ales să vă de plasați pe str București din capitală, aflați că va trebui să aveți puțină răbdare. Angajații municipali s-au apucat de curățat copacii și crengile uscate. Deocamdată au fo