Stellantis reintroduce motoarele diesel, după ce clienții au manifestat o cerere crescută
De Inna | 16 Februarie, 2026
Câteva mărci din grupul Stellantis vor avea în ofertă, iarăși, motoare diesel. Se întâmplă după ce clienții au manifestat un interes sporit pentru aceste motoare în Europa.
Odată cu cererea tot mai mare pentru motoarele diesel, cei de la Stellantis au revizuit ofertele și au decis să reintroducă motoarele cu motorină pentru modele Opel, Peugeot și Citroen.
„Am decis să păstrăm motoarele diesel în portofoliul nostru de produse și în unele cazuri să mărim gama noastră de motorizări”, a precizat Stellantis într-un comunicat oficial.
Mai mult, Stellantis a confirmat că și alte mărci, în continuare, vor oferi motorizări diesel. Vorbim aici de modele Alfa Romeo, cum ar fi Tonale, Giulia, Stelvio și DS 7.
„Ca Stellantis, ne dorim să generăm creștere, de aceea suntem concentrați pe cererea clienților”, se mai arată în comunicat.
Decizia despre readucerea în ofertă a motoarelor diesel vine într-u moment cu adevărat culminant, întru cât recent, Stellantis a raportat pierderi de peste 22 de miliarde de euro.