SUA oferă un „respiro” pentru Lukoil. Benzinăriile din afara Rusiei pot funcționa încă 6 luni

De Inna   |  16 Aprilie, 2026

Distribuie :

În plin regim de sancțiuni, Lukoil primește o nouă derogare din partea SUA, care permite operarea rețelei sale internaționale de stații. Această decizie are impact direct, inclusiv asupra pieței din Republica Moldova.

Administrația condusă de Donald Trump a decis să extindă o excepție importantă de la sancțiunile impuse companiilor petroliere rusești. Astfel, aproximativ 2.000 de stații de alimentare Lukoil din afara Rusiei vor putea continua să funcționeze până pe 29 octombrie curent.

Decizia a fost anunțată de Office of Foreign Assets Control (OFAC), care a prelungit cu încă șase luni licența ce permite desfășurarea operațiunilor acestor benzinării. Măsura vizează tranzacțiile necesare pentru funcționarea, întreținerea sau eventual lichidarea activelor Lukoil din afara Federației Ruse.

Licența se aplică inclusiv entităților controlate majoritar de Lukoil International GmbH, companie cu sediul în Austria, responsabilă pentru afacerile externe ale grupului.

Inițial, această derogare a fost introdusă în noiembrie anul trecut și a fost extinsă de mai multe ori, pe fondul interesului crescut pentru activele internaționale ale Lukoil, evaluate la circa 22 de miliarde de dolari.

Sancțiunile americane împotriva marilor companii energetice ruse, inclusiv Rosneft, au fost impuse în octombrie 2025, cu scopul de a reduce veniturile care susțin acțiunile militare ale Moscovei în Ucraina.

Lukoil rămâne un actor important pe piața carburanților din Europa de Sud-Est, cu sute de stații în țări precum România, Bulgaria, Turcia și Serbia, dar și peste 100 de unități în Republica Moldova. În același timp, compania deține aproximativ 200 de benzinării și în Statele Unite, în state precum New Jersey, Pennsylvania și New York.

Pe plan local, autoritățile din Republica Moldova au intervenit recent pentru a evita un blocaj pe piața carburanților. În contextul unui deficit de motorină generat de tensiunile din Golful Persic, Guvernul a permis utilizarea fondurilor Lukoil-Moldova blocate în conturile bancare.

Suma, estimată la circa 500 de milioane de lei, a fost deblocată pentru achiziția de produse petroliere, necesare alimentării rețelei proprii. Fără această măsură, aproximativ 100 de stații nu ar fi putut funcționa.

Potrivit ANRE, decizia a contribuit la stabilizarea aprovizionării și la reducerea presiunii asupra întregii piețe de retail a carburanților.

În ultimii ani, Lukoil-Moldova a fost lider pe segmentul importului și comercializării produselor petroliere din țară, fiind urmat de Rompetrol-Moldova și Petrom-Moldova.

Recomandate:

Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna