Test Drive: Mercedes-Benz GLS 350d 4MATIC. Mai mult lux cu doar o singură literă în plus!

De Redactor AE   |  31 Martie, 2016

Distribuie :

În urmă cu puţin timp, Mercedes-Benz anunţa o ofensivă puternică cu modele noi de maşini şi o restilizare grandioasă a gamei actuale de automobile. Odată cu aceasta, mai multe maşini urmau să primească şi un nou nume, care după părerea mea nu doar că sună mai potrivit dar este şi pe măsură de intuitiv, astfel că nu te rătăceşti prin sumedenia de abreviaturi. De aici şi vârful de gamă, SUV-ul de talie mare, succesorul lui GL urma să fie redenumit în GLS.

Deşi este totalmente NOU, GLS-ul reprezintă mai degrabă o reîncarnare a lui GL, un soi de facelift menit să readucă SUV-ul în atenţia clienţilor dornici de mai mult lux şi confort. Astfel se explică şi terminaţia GL+S (GLS), care semnifică implicaţia directă a lui S-Class, de unde de altfel au fost împrumutate o serie de tehnologii şi dotări premium. Blocuri optice cu LED, sistem de infotainment nou, transmisie 9G-Tronic, motoare upgradate, sisteme de siguranţă şi asistenţă şi nu în ultimul rând, un design reîmprospătat. Iată care este caracteristica scurtă a acestui model.

DSC_2570

Cum se conduce.Maşina este oferită în câteva versiuni de motorizare, GLS 400 şi GLS 350d, ambele 4MATIC. Nouă ne-a revenit cel din urmă, sub capota căruia se regăseşte un propulsor V6 diesel, cu un volum ce nu depăşeşte 3.0 litri dar care însă, s-a dovedit a fi foarte elastic. Unitatea devzoltă 258 de cai putere şi tocmai 620 Nm de cuplu motor, iar cei din urmă, credeţi-mă pe cuvânt se fac simţiţi în orice situaţie. În ciuda faptului că SUV-ul cântăreşte în jur de 2.4 tone, rezerva de putere este disponibilă în orice treaptă şi viteză, semn că transmisia cu nouă rapoarte îi este de mare ajutor. Puţin frustrantă este doar reacţia la pedală, ori mai bine zis răspunsul întârziat la apăsarea acceleratorului. Chiar şi în regim sport (selectat individual pentru motor), ţi-ar părea că stă la dubii, ce treaptă să îţi pună la dispoziţie, un moment mai puţin plăcut atunci când vrei să te angajezi într-o depăşire fulgerătoare.

Cu această ocazie trebuie să vă mai spun că noul Mercedes-Benz GLS nu este chiar maşina cu care să te dai în figuri. Accelerează bine, dar frânează...prost. Nici vorbă nu poate fi de frâne performante, chiar dacă cele faţă sunt ventilate şi la prima vedere, îţi inspiră mai multă încredere. Deşi sunt conştient că este o maşină grea şi nu îi poţi cere să oprească în loc, cu toate astea vă amintesc că vorbim despre un Mercedes, unde nu cred că era loc de economie. Astfel, la volanul unui GLS, trebuie să te asiguri că păstrezi distanţa şi ai suficient loc de manevră.

[caption id="attachment_65187" align="alignnone" width="1024"]DCIM100GOPROGOPR6453. Foarte clad şi primitor! Ca acasă :)[/caption]

Interior.Cockpit-ul este foarte bine aranjat şi spaţios, comenzile intuitive (mai puţin meniul sistemului de infotainment), butoanele la îndemână, iar volanul în trei spiţe tapiţat cu piele se aranjază perfect în palme. Cu ajutorul acestuia te poţi strecura în trafic cu uşurinţă, doar că lungimea sa de 5.130 mm îţi aminteşte tot timpul de faptul că ai o "coadă". Noroc de sistemele de asistenţă Active Blind Spot Assist, Collision Prevention Assist, Driving Assistance Package Plus, care te ajută să înţelegi mai bine, poziţionarea maşinii în traficul moldovenesc. Gabariturile maşinii nu se limitează doar la lungime dar şi lăţime, unde GLS-ul măsoară 1.943 de mm.

Mi-a plăcut să găsesc suficient spaţiu pentru pasageri, în special pe al doilea rând de scaune. Mai greu este însă cu locurile rezervate pentru copii, adică rândul trei, unde un adult nu are nici o şansă să se "cazeze". Bine că accesul către acestea este facilitat prin apăsarea unui buton, fără a fi nevoie de transformări operate cu lista de instrucţiuni în faţa ochilor. De menţionat că prezenţa acestor două fotolii limitează spaţiul de depozitare al bagajelor, chiar dacă sunt rabatabile, însă te împinge la ideea de a identifica o nouă destinaţie spre care să călătoreşti. În plus că predomină un puternic sentiment de siguranţă şi confort, iar familiştii vor aprecia această trăsătură la noul Mercedes-Benz GLS.

  • Nu vă recomand să alegeţi tapiţeria din piele deschisă la culoare, mai ales dacă obişnuiţi să purtaţi blugi negri. Arată frumos, dar se pătează uşor. 
DSC_2698

Exterior.După cum vă spuneam, designul maşinii a suferit careva schimbări de ordin estetic care îl fac să arate mai agresiv şi mai impunător. Blocuri optice cu LED, grila radiatorului şi în special în dotarea opţională AMG, care include pragurile-treaptă din metal şi cauciuc (foarte recomandate), barele faţă/spate stilizate AMG, extensiile pentru aripi şi un set de jante multi-spiţe cu un diametru de 21 inch. Vizual, arată foarte bine, din punct de vedere practic însă, eu aş fi renunţat la acesta. Nu pun în calcul faptu că opţiunea AMG Line costă 4.200 de euro, motivul este altul.

După părerea mea, GLS-ul nu va fi niciodată un automobil sport, e prea neîndemânatic, chiar şi cu toate sistemele incluse şi cu direcţia fină de care vorbeam anterior. Nu este SUV-ul cu care să te alergi la semafoare ca să domini intersecţiile şi nici pe un drum montan nu vei fi tu cel care să abordezi virajele cu viteză. Prin urmare, le-aş recomanda potenţialilor clienţi să pună accent pe confort, unde Mercedes-ul se descurcă cel mai bine! În plus că jantele de 21 de inch tratează fără milă denivelările din asfalt, lucru resimţit şi la bord.

În concluzie, Mercedes-Benz a încercat să pună accent mai mult pe un interior rafinat, confort sporit şi siguranţă, ceea ce îl plasează pe o treaptă superioară în faţa unor rivali, cum  ar fi Audi Q7. Comparat cu un Range Rover, GLS-ul şchiopătează la capitolul manevrabilitate şi sportivitate, unde britanicul se poate lăuda cu o precizie înaltă şi stabilitate în curbe de invidiat. Însă, inginerii de la Range mai au de studiat multe scheme electrice până a dezvolta un sistem de infotainment adaptat secolului 21.

În Moldova, preţul unui GLS 350 d începe de la 74.070 de euro, însă opţionalele îl apropie de pragul celor 100.000 de euro. Modelul pus la dispoziţia noastră, de către importatorul oficial Mercedes în Moldova, compania Grand Premium, a costat în jur de 97.990 de euro şi dispune de tot arsenalul necesar unui automobil de asemenea clasă. Rămâne doar să găsiţi banii necesari şi compania de leasing care să vă finaţeze confortul!

DSC_2448 DSC_2468 DSC_2471 DSC_2481 DSC_2485 DSC_2501 DSC_2505 DSC_2513 DSC_2518 DSC_2527 DSC_2530 DSC_2535 DSC_2542 DSC_2551 DSC_2555 DSC_2572 DSC_2698 DSC_2705 DSC_2711 DSC_2712 DSC_2722 DSC_2738 DSC_2746 DSC_2806 DSC_2838 DSC_2843 DSC_2752

[caption id="attachment_65153" align="alignnone" width="1152"]DSC_2620 Aveţi grijă cum puneţi mâna pe cotieră. S-ar putea să accesaţi "meniul" fără să vă doriţi acest lucru![/caption]

DSC_2826 DSC_2814 DSC_2808 DSC_2793 DSC_2730 DSC_2729 DSC_2654 DSC_2626 DSC_2643 DSC_2601 DSC_2588 DSC_2593 DSC_2617 DSC_2612

Mercedes-Benz GLS 350d 4MATICFoto: Cristi Costanda Photography

Recomandate:

(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna