Test Drive: Porsche Boxster 2015 (VIDEO)

De Redactor AE   |  20 Octombrie, 2015

Distribuie :

Lansarea celei de-a treia generaţii a modelului Porsche Boxster anunţa încă de la bun început o serie de surprize plăcute. Decapotabila urma să încânte publicul cu noi motorizări optimizate, un şasiu mult mai rigid, greutatea redusă şi o suspensie revizuită care să îţi garanteze senzaţii ascuţite. Juniorul gamei Porsche a revenit în atenţia fanilor şi clienţii mărcii în anii 2012 şi se menţine pe linia de plutire chiar şi astăzi, în pofida faptului că suntem în pragul anului 2016. Acest lucru se datorează în mare parte calităţilor actualei generaţii Porsche Boxster (981), cu care sportiva ştie să te agaţe şi o face ori de câte ori se iveşte ocazia.

Noi fiind chiar curioşi să aflăm, cum poate fi tratat un Boxster şi cu ce poate convinge un potenţial client, am apelat la dealerul oficial Porsche în Moldova care s-a oferit să ne dea maşinuţa pentru un Test Drive. Astfel, ne-am pomenit la volanul unui model bine dotat şi acompaniat de motorizarea de 2.7 litri, ce pune pe roţile punţii spate un total de 265 de cai putere şi 280 Nm de cuplu motor! "Pentru început, sună impresionant cifrele", mi-am spus eu, iar performanţele s-au dovedit a fi pe măsura aşteptărilor.

2121

În dotarea standard, Porsche Boxster vine echipat cu transmisia manuală, etajată în şase rapoarte. Modelul testat de noi însă, a fost dotat cu pachetul Sport Chrono, ce pune la dispoziţia şoferului cutia de viteze PDK cu şapte trepte şi opţiunea de preselectare a vitezelor cu ajutorul padelelor de pe volan. În acest caz, vorbim despre un timp de accelerare de la zero la prima sută la oră în doar 5.7 secunde, sau 5.5 secunde dacă activezi butonul Sport Plus, opţiune disponibilă şi pe maşina testată. În vecinătatea acestui buton mai găseşti comenzile speciale care eliberează din captivitate Boxsterul şi îl fac puţin mai gălăgios. Noi însă nu am observat o diferenţă majoră, lucru oarecum firesc, aşa cum eram axaţi mai mult pe calităţile de condus maşinii.

Vă daţi bine seama că nu am avut timp să testăm sistemul audio opţional cu şapte difuzoare şi o putere totală de 185 watt, şi nici cu ecranul touch-screen al sistemului de infotainment nu ne-am jucat prea mult. L-am probat doar la atingere, ca să fim siguri că funcţionează ireproşabil.

Accesul în şi din maşină este un pic mai dificil, iar în mediul urban, atunci când te deplasezi pe distanţe scurte, acest aspect va reduce din confortul la care sperai mai devreme. Totodată vei descoperi că preferi să parcurgi sute de kilometri numai să nu fii nevoit să tragi iar pe dreapta undeva. Asta deoarece parcarea lângă bordură poate fi o adevărată provocare dacă maşina nu este echipată cu o cameră video pentru mersul cu spatele, şi ultimul lucru pe care ţi l-ai fi dorit este să zgârâi jantele de 19 inch!

DSC_0252

Păşind peste pragul inscripţionat Boxster, şi odată aşezat confortabil în scaunele tapiţate cu piele de calitate înaltă, în combinaţia bi-coloră Agate Grey/Pebble Grey, mi-am focusat privirea pe ce indică cadranele. Cel mai important "instrument" aici este turometrul, gradat până la 9.000 de rotaţii pe minut, care s-ar părea că te invită să "greşeşti". Eşti mai mereu tentat să îi atingi limitele, iar asta înseamnă să încalci conştient regulamentul circulaţiei rutiere! Pedala de acceleraţie îţi comunică cu precizie înaltă cheful de joacă al motorului şi necesită a fi tratată gentil, altfel "rişti" să porneşti întotdeauna primul, la cursele de semafor.

Chiar şi cea mai mică bruscare a acesteia, în combinaţie cu viteza fulgerătoare cu care schimbă treptele cutia de viteze PDK, îţi vor aminti că te afli într-un sportcar adevărat.

DSC_0196

Despre acest lucru o să îţi vorbească şi suspensia, care oricât de mult nu ai încerca să o îndrăgeşti, pe final de zi oricum vei fi tentat să spui că este cam...rigidă! Senzaţia de oboseală cu care te alegi după câteva ore de plimbări prin oraş, este preţul pe care trebuie să fii gata să îl plăteşti, atunci când urci la volanul unui Porsche Boxster. Partea bună este că te laşi sedus rapid de calităţile pozitive ale maşinii, astfel că uiţi şi de durerile de spate.

În ciuda incomodităţilor menţionate mai sus, pot spune cu siguranţă că noul Porsche Boxster, la bordul căruia am parcurs primii 50 de kilometri din "viaţa sa", este o maşină fascinantă. Rapidă, echilibrată, agilă şi extrem de seducătoare, mai ales în nuanţa de caroserie Carrara White Metallic, decapotabila a sucit multe gâturi pe străzile capitalei. Este imposibil să nu o remarci în trafic, iar degetele ridicate în sus (thumbs up) îţi confirmă faptul că nu ai dat greş cu alegerea.

Totuşi, există şi un aspect mai puţin plăcut al acestei poveşti. În condiţiile de drum de la noi din ţară îţi va fi dificil să exploatezi zilnic Boxster-ul, ceea ce înseamnă că sportcarul este binevenit mai mult ca o maşină de weekend.

DSC_0374

Însă ce weekend îţi poate garanta! 

Pentru o călătorie de vis ai la dispoziţie 150 litri pe faţă şi 130 litri pe spate volum portbagaj, în care să stochezi valizele după necesitate. Faci plinul cu 64 de litri de benzină, iar între timp ţii apăsat 9 secunde butonul pentru rabatarea aoperişului şi eşti gata de plecare. Tot ce îţi rămâne de făcut este să alegi destinaţia!

De dorit una care să te bucure cu multe viraje, pentru că aici Porsche Boxster se simte în largul său...

20151015-DSC_0346

DSC_0020

DSC_0052 (2)

DSC_0052

DSC_0055

DSC_0065

DSC_0076

DSC_0085

DSC_0092

DSC_0098

DSC_0099

DSC_0118

DSC_0138

DSC_0166

DSC_0212

DSC_0157

DSC_0228

DSC_0231

DSC_0235

DSC_0241

DSC_0244

DSC_0259

DSC_0261

DSC_0263

DSC_0265

DSC_0272

DSC_0279

DSC_0281

DSC_0296

DSC_0304

DSC_0316

DSC_0320

DSC_0324

DSC_0332

DSC_0335

DSC_0340

DSC_0341

DSC_0344

DSC_0353

DSC_0380

DSC_02641

DSC_0339

Recomandate:

(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna