Toyota GR GT, noul supercar hibrid al niponilor care reinterpretează legendele 2000GT și LFA

De Inna   |  5 Decembrie, 2025

Distribuie :

Toyota a prezentat cel mai nou vârf de gamă din portofoliul său de performanță: modelul GR GT. Conceput ca un omagiu modern pentru iconicul 2000GT al anilor ’60 și pentru exclusivistul Lexus LFA, noul supercar vine la pachet și cu o versiune dedicată competițiilor, denumită GR GT3.

Din punct de vedere vizual, GR GT adoptă o linie sportivă radicală, gândită pentru un flux aerodinamic cât mai eficient. Capota extrem de lungă, prizele masive de aer din față și farurile LED cu semnătură familiară modelelor Toyota formează o parte frontală agresivă. În spatele aripilor față apar alte canale de ventilație, iar mânerele portierelor sunt ascunse pentru a reduce rezistența la aer.

x
x
x
x
x

Posteriorul impresionează prin banda LED ușor arcuită, amplasată deasupra unor prize funcționale, dar și prin cele patru ieșiri ale sistemului de evacuare și un difuzor generos. GR GT marchează și un moment important pentru Toyota: este primul model de serie echipat cu o structură a caroseriei fabricată integral din aluminiu, completată de panouri realizate din plastic ranforsat cu fibră de carbon.

x
x
x
x

Supercarul măsoară 4.820 mm lungime, 2.000 mm lățime și doar 1.195 mm înălțime, cu un ampatament de 2.725 mm. Masa la gol este de 1.750 kg, ceea ce pune accentul pe un raport performanță-greutate optim pentru clasa sa.

Interiorul rămâne doar parțial detaliat, însă Toyota promite un cockpit orientat complet către șofer, cu un volan sport plin de comenzi fizice, instrumentar digital și un ecran central pentru infotainment. Comenzile esențiale, inclusiv selectorul transmisiei, sunt păstrate fizic în consola centrală.

x
x
x
x
x

Sub elementele de design se ascunde un sistem de propulsie hibrid format dintr-un V8 bi-turbo de 4.0 litri și un motor electric. Ansamblul dezvoltă 650 CP și 850 Nm, transmise exclusiv către roțile din spate printr-o cutie automată cu 8 trepte. Supercarul atinge o viteză maximă de 320 km/h, deși Toyota nu a publicat deocamdată timpul necesar pentru sprintul 0-100 km/h.

Pentru a gestiona aceste performanțe, GR GT este echipat cu suspensie cu brațe duble și arcuri elicoidale pe ambele axe, iar sistemul de frânare folosește discuri din carbon ceramic pentru eficiență maximă.

x
x
x
x
x
x

Versiunea destinată circuitului, GR GT3, beneficiază de o aerodinamică și mai agresivă: spoiler frontal supradimensionat, praguri speciale cu evacuare integrată, eleron uriaș și un difuzor mult mai robust.

Toyota nu a anunțat încă prețurile pentru noul GR GT.

Recomandate:

Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna