Traseul Transfăgărășan ar putea fi supus unui proces de modernizare

De Inna   |  10 Octombrie, 2022

Distribuie :

Potrivit unei publicații din România, cel mai popular traseu din România ar putea trece printr-o modernizare. Prin urmare, ar putea fi eliminată și restricția de circulație pe toată perioada sezonului rece. 

Reprezentanții Companiei de Drumuri din România afirmă că în cazul în care lucrările de modernizare vor derula conform planului, atunci există probabilitatea ca traseul să rămână deschis și pe perioada rece a anului. 

"Avem în vedere amenajarea unor refugii cu timp limitat, adică de scurtă durată, pentru cei care doresc să se oprească pe Transfăgărășan, să facă poze, să admire peisajul. De asemenea, intenționăm să montăm parapeţi pe cablu, pentru că acest tip de parapet, în momentul în care este închis Transfăgărășanul, nu se deteriorează atât de rău din cauza zăpezii, iar, pe de altă parte, acest tip de parapet reține mai eficient eventualele pietre care ar putea să cadă de pe versanți. Totodată, luăm în calcul dacă și unde putem construi anumite copertine", a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. 

Ținem să menționăm că cel mai celebru traseu ajunge la o altitudine de 2.000 de metri comparativ cu lacul Bâlea. Iar în sezonul rece, de regulă se suspenda circulația pe o porțiune de 27 de kilometri. 

Recomandate:

Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna