Tunerul rusesc TopCar a prezentat pachetul Inferno, pe noul GLC 63 AMG

De Redactor AE   |  24 Septembrie, 2018

Distribuie :

Deși l-au numit inferno, programul de tuning dezvoltat de atelierul de tuning din Federația Rusă, Top Car, aduce schimbări doar la nivel de exterior. Astfel că, o fi arătând el infernal, dar se conduce ca un GLC 63 AMG simplu.

Iar simplu se referă la faptul că are un V8 de 4.0 litri volum, bi-turbo, care dezvoltă în jur de 476 cai putere, sau 510 cai putere și 700 Nm de cuplu motor, dacă vorbim de versiunea de top GLC 63 S. Coupe-ul cu o masă proprie de peste două tone, poate accelera de la zero la prima sută la oră în 3.8 secunde, deci nu este chiar dintre muritorii de rând.

Astfel că Top Car nu a făcut decât să accentuieze performanțele dinamice ale mașinii, iar pentru asta a introdus în meniu o serie de elemenete de caroserie, fabricate din fibră de carbon, așa cum sunt spoilerele agresive, pasajele aripilor, capota motorului, bara față și spate și chiar grila radiatorului!

Look-ul sporty este completat cu o suspensie sport cu garda la sol redusă și un set de jante supradimensionate, în cinci spițe. Interiorul lui GLC 63 nu a fost deocamdată dezvăluit dar vă puteți da bine seama că și aici se va lucra intensiv cu fibră de carbon.

Recomandate:

Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna