Un Lexus, înmatriculat în Ucraina, a trecut forțat frontiera și s-a făcut nevăzut

De Inna   |  20 Octombrie, 2025

Distribuie :

Noaptea trecută, autoritățile de frontieră au fost puse pe jar după un incident grav petrecut la punctul de trecere Otaci. În jurul orei 03:10, un automobil Lexus cu numere de înmatriculare ucrainene a accidentat bariera de control și a pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor obținute de Pulsmedia.md, vehiculul a trecut cu viteză prin punctul vamal, lovind un autocar, tot înmatriculat în Ucraina, înainte de a-și continua drumul în direcția localității Otaci.

Imediat după incident, Serviciul de Frontieră a activat codul de alertă „FULGER”, mobilizând toate echipajele din zonă pentru interceptarea automobilului. Aproximativ o oră mai târziu, Lexusul a fost descoperit abandonat în apropierea liceului din oraș. Mașina prezenta avarii semnificative pe partea dreaptă.

În acest moment, organele de anchetă investighează circumstanțele exacte ale cazului și încearcă să identifice persoana aflată la volan. Potrivit surselor din cadrul Poliției de Frontieră, sunt luate în calcul mai multe ipoteze, printre care o posibilă tentativă de trecere frauduloasă a frontierei sau transportul de bunuri interzise.

Recomandate:

Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna