Un scutec plin, întins pe parbriz, ar fi soluția pentru mașinile parcate în fața scării?

De Redactor AE   |  28 Februarie, 2020

Distribuie :

Ne confruntam că două mari probleme, lipsa locurilor de parcare și creșterea numărului de automobile importate în țară. Iar pe lângă astea două se adaugă și lipsa de bun simț al unor proprietari de automobile.

Judecata se poate face din ambele tabere. Fie ești pieton și ești indignat de parcare unor automobiliști, fie, ești tu conducătorul auto, pus în situația de a încălca dreptul altora, pentru că efectiv nu ai unde să parchezi. Din ambele tabere se va da dreptate și compromisul este undeva la mijloc.

Dar cu ultima problemă, este cel mai greu de luptat. Nu putem spune că este chiar și cazul din imagini, cu acest Volkswagen Transporter parcat la maximum pe stânga, lângă construcția de beton și totuși, cuiva i-a încurcat. Cât de mult, se poate vedea în poză, decideți voi.

Doamna însă, care nu a putut urca căruciorul în scară, pe panta dedicată, i-a lăsat un mesaj pe parbriz. Un scutec lipit cu bandă adezivă și mesajul propriu-zis ”Data viitoare o să desfac scutecul și îl întind pe parbriz”.

Dacă se aplică pedeapsa corect în acest caz sau nu, asta vrem să aflăm de la voi, pentru că majoritatea cititorilor sunt totuși automobiliști. Într-o altă ordine de idei, cum mai luptăm cu cei care parchează absolut indiferent și fără nici o jenă, unde le convine lor.

Postarea și comentariile le găsiți în grupul de Facebook Ask a Driver

Recomandate:

Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna