Un șofer de camion a fost condamnat la 110 ani de închisoare pentru provocarea unui accident soldat cu 4 decese!

De Pavel   |  23 Decembrie, 2021

Distribuie :

Un caz fără precedent a fost înregistrat în SUA. Un șofer a fost condamnat la 110 ani de închisoare în urma unui accident teribil, soldat cu patru decese. Sentința a stârnit un val de furie în societate și chiar judecătorul care a emis-o a spus că e prea dură, scrie BBC.

Camionul lui Rogel Aguilera-Mederos, a intrat în mașinile aflate în trafic pe o șosea din Colorado în aprilie 2019, omorând patru persoane. Condamnat pentru 27 de capete de acuzare, tânărul de numai 26 de ani a primit o pedeapsă de 110 ani de închisoare pe care judecătorul spune că a fost obligat să o pronunțe.

Dacă aș putea decide altfel, nu aș da această sentință”, a declarat judecătorul care a condamnat șoferul camionului.

La scurt timp, sentința a stârnit un adevărat val de furie în societatea din SUA. Circa 4.5 milioane de oameni au semnat o petiție prin care cer clemență, iar Kim Kardashian este una dintre vedetele care au reacționat pe rețelele sociale.

Vedeta a publicat o postare pe Twitter cerând guvernatorului statului Colorado „să facă ceea ce trebuie”. Guvernatorul la rândul său, pe nume Jared Polis, a răspuns că biroul său analizează cazul, iar procurorul districtual a cerut instanței să reconsidere sentința.

De asemenea, șoferii de camion au anunțat pe rețelele sociale că vor boicota statul Colorado.

Camionul la volanul căruia se afla Aguilera-Mederos, transporta cherestea la poalele Munților Stâncoși când a avut loc accidentul mortal. Vehiculul său a rămas într-un moment fără frâne, s-a lovit de mașinile aflate pe șosea și a luat foc. În urma impactului au decedat patru persoane: Stanley Politano de 69 de ani, William Bailey de 67 de ani, Doyle Harrison de 61 de ani și Miguel Angel Lamas Arellano de 24 de ani.

Aguilera-Mederos le-a declarat oficialilor că sistemul de frânare a cedat pe neașteptate și că a făcut tot posibilul să evite accidentarea altor vehicule, atunci când a pierdut controlul camionului. Bărbatul a plâns în instanță și a cerut iertare de la familiile victimelor.

În același timp, procurorii au susținut că tânărul de 26 de ani știa că are frânele au o uzură considerabilă și că a trecut pe lângă cel puțin o rampă de pe marginea șoselei, care i-ar fi permis să se oprească în siguranță.

Judecătorul Bruce Jones, a informat în timpul ședinței de judecată că, în conformitate cu legea din Colorado, trebuie să impună pedeapsa minimă obligatorie pentru toate condamnările și că acestea trebuie executate consecutiv.

 

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna