UTIL: Află cum depistezi parcursul real al unui automobil la mâna a doua?!

De Redactor AE   |  23 Octombrie, 2018

Distribuie :

Pentru că este un subiect extrem de interesant pentru automobiliști, în special pentru cei ce sunt interesați de înnoirea garajului, am decis să apelăm la Auto Inspect pentru realizarea unui astfel de material. Experiența lor în domeniu ne va fi de mare ajutor și sperăm că și vouă la fel.

Pentru început, ar trebui să încercăm să înțelegem dacă este posibil, fizic, depistarea kilometrajului real al unui automobil rulat. Și aici avem la îndemână mai multe metode. Primile sunt și cele mai informative.

1. Diagnostica computerizată.Automobilele moderne sunt dotate cu o mulțime de blocuri electronice de control și comandă, care mai au și funcția de memorie. Atunci când apare o eroare de ordin tehnic, aceasta este memorizată  automat în blocul electronic, împreună cu numărul de kilometri la care a avut loc. Cu ajutorul dispozitivelor speciale de diagnosticare computerizată, un specialist în domeniu poate vedea ce eroare mai exact, când și în ce circumstanțe a apărut, aflând astfel și parcursul real al mașinii.”Băieții răi”, care modifică datele odometrului rareori urmăresc să șteargă chiar toate urmele și de obicei îl modifică doar în panoul de bord (ceasurile de bord). Rămâne astfel loc și pentru o verificare în restul blocurilor electronice. Partea proastă este că astfel de dispozitive electronice, se găsesc mai mult pe automobilele din clasa premium, așa cum sunt BMW, Mercedes, Bentley, Jaguar, Volvo, etc, nu și pe cele mai accesibile publicului larg. Modelele unor producători mondiali de automobile precum Toyota, Kia, Hyundai, Lexus, Ford, Mazda și altele, deseori sunt lipsite de asemenea tehnologii, (nu toate!).

2. Cartea de service sau istoricul de service.Deși asta ar putea fi prima metodă de verificare, trebuie să știți că nu întotdeauna este cea mai corectă și mai veridică. Cartea de service poate fi ușor modificată de către vânzători sau chiar falsificată și atunci sunteți ușor duși în eroare. Rămâne să mergeți la dealerul oficial pentru o verificare în baza codului de caroserie VIN și care vă va putea comunica mai multe informații despre istoria de service. Asta cu condiția că mașina a fost deservită acolo și, cel mai important dealerul să aibă acces la asemenea informații. Se întâmplă ca dealerul local să nu poată vedea astfel de date. Și mai important este să atrageți atenția la data și ziua ultimii inspecții. Au fost cazuri când dealerul a confirmat ultimul parcurs înregistrat dar nu și ziua sau luna, iar în final clientul a plecat cu un automobil care avea 134.000 pe bord, atât cât avea la ultima înregistrare, cu un an în urmă și nu 170.000, cel real de fapt (depistat prin metoda 3).

3. Interpelarea în bazele de date internaționale. Această metodă este un pic mai costisitoare decât primile două și nu întotdeauna poate avea rezultate, ca și primile două de fapt. În schimb, dacă aveți noroc și nu vă zgârciți la o sumă de circa 15-30 euro, puteți vedea chiar și poze cu mașina înainte de vânzare! Aceste informații și date se găsesc în bazele de date ale vânzătorilor de automobile, companii de licitații, sau alte persoane juridice precum companiile de asigurări. Există mai multe portaluri de internet, care colectează informațiile respective și le grupează într-un raport final, astfel că utilizatorul vede ceea ce dealerul s-ar putea să nu vadă!

[gallery size="medium" columns="2" ids="94321,94322"]

4. Uzura pieselor, interiorului sau alți indicatori indirecți. Metoda dată te poate ajuta doar să înțelegi în ce măsură a fost exploatat automobilul, să achipui ori să ghicești un parcurs aproximativ. Nu este la fel de precisă ca primile trei și vine doar ca o completare. Judecând după ciclurile de reciclare a filtrului de particule (DPF), orele de lucru ale cutiei de viteze, uzura discurilor de frână știind că periodic sunt schimbate la un anumit interval de km, sau alte agregate ale mașinii, supuse reparației ori înlocuirii la un parcurs anume, un mecanic sau un specalist bun, poate intui cu aproximație cați kilometri a parcurs mașina. Însă chiar și aici există loc de erori, iar o interpretare greșită vă poate distanța de un automobil care chiar era bun!

5. Alte metode cunoscute în popor, dar care nu mai sunt actuale. Unii automobiliști încearcă să intuiască uzura mașinii analizând atent interiorul. Uzura volanului, pedalierului sau cea a levierului cutii de viteze. Tapițeria, textil sau piele, tot ar fi un indicator, spun ei, însă aici este o mare capcană. Toate mașinile importate în țară sunt atent lucrate, curățate și lustruite până la perfecțiune! Volanul retapițat, pielea defectă și fisurată este vopsită, materialul textil deteriorat este înlocuit cu altul proaspăt, iar detaliile care denotă o uzură mai mare sunt simplu schimbate cu unule mai bune, cumpărate de pe la dezmembrări.

După cum vedeți alegerea unui automobil bun, cu un istoric probat, parcurs real și o stare tehnică bună poate fi o adevărată provocarea pentru persoanele fără experiența necesară. Iată de ce, serviciul Auto Inspect îți vine în ajutor și poate contribui la o alegere corectă!

Rămâneți aproape de noi pentru că în materialul următor vă vom vorbi despre cum să inspectezi corect un automobil pe exterior, pentru a înțelege mai bine dacă a fost lovit, accidentat, sau revopsit.

Recomandate:

Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna