Vezi cum arată o navă înecată tăiată pe bucăți, care transporta 4.200 de mașini!

De Pavel   |  7 Decembrie, 2020

Distribuie :

Publicația Jalopnik, a publicate câteva imagini ale navei maritime MV Golden Ray, care a avut ghinionul să se răstoarne și să fie înnecată. Compania căreia îi aparține nava, a decis să nu o salveze ci să o taie în bucăți, împreună cu încărcătura pe care o transporta - 4.200 de vehicule.

Aceasta s-a răsturnat în data de 8 septembrie 2019, aproape imediat după ce a părăsit portul Brunswick din statul american Georgia. Cu toate acestea, lucrările de lichidare a accidentului maritim au demarat abia  weekend-ul trecut. S-a decis ca nava să  fie tăiată în bucăți, iar metalul să fie trimis trimis la reciclare.

În prezent, MV Golden Ray este tăiat cu un ferăstrău cu lanț gigantic. În același timp, evacuarea încărcăturii încă nu a început, astfel că extragerea mașinilor înnecate transportate de corabie, este un procedeu complex și costisitor. Prin urmare, ferestrăul uriaș taie totul în calea sa, chiar și mașinile. 

Nu se cunoaște care va fi soarta vehiculelor, dar cel mai probabil acestea vor ajunge la fier vechi împreună cu elementele navei. Publicația The Drive scrie că, echipa care se ocupă de lichidarea consecințelor ar putea totuși alege unele exemplare mai puțin afectate de apă, pentru a le vinde la piese. 

x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările - Photo
Sociale
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările

Drumul care leagă Chișinăul de municipiul Comrat va fi reparat capital. Tronsonul, cu o lungime de 65 de kilometri, face parte din traseul strategic care duce spre Vama Giurgiulești, la granița cu Rom

Inna
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele - Photo
Noutăți
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele

Deficitul de carburanți din Rusia continuă să se agraveze, iar autoritățile introduc restricții tot mai dure privind alimentarea vehiculelor. În mai multe regiuni, vânzarea benzinei este l

Inna
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită - Photo
Noutăți
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită

Constructorul german a publicat un nou teaser care oferă cea mai clară privire de până acum asupra designului frontal al noului X5. Imaginea confirmă că SUV-ul va adopta noul limbaj estetic al m

Inna
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului - Photo
Noutăți
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului

Potrivit unui oficial al companiei, viitorul MX-5 ar putea fi ultimul care va păstra un motor cu ardere internă. Mazda continuă dezvoltarea noii generații MX-5, însă lansarea modelului este aște

Inna