(VIDEO) Cursă în familie: cinci versiuni Tesla Model S, dar și o Model X își încearcă puterile

De Sergiu   |  16 Decembrie, 2020

Distribuie :

În cei opt ani de la debutul Tesla Model S, automobilul a reușit să devină una din cele mai reprezentative prezențe în rândurile tot mai numeroase ale EV-urilor. Fiind cel mai înaintat în vârstă model din gama actuală Tesla, Model S este și cel mai rapid, în varianta P100D.

De fapt, popularitatea modelului a determinat constructorul să scoată de sub tipar o întreagă gamă de Model S, pentru toate gusturile și pungile. Astfel, Emir Tunçyürek, un popular blogger din Turcia a decis să pună pe balanță performanțele fiecărei versiuni, de la cel mai modest, până la cel mai potent. Pe lângă versiunea potentă Model S P100D, în această cursă de familie vor mai participa o 90D, 100D, P85D și o P90D, dar și o Model X P90D.

Pentru a oferi condiții egale tuturor participanților, fiecare exemplar are un nivel de încărcare al bateriei similar, deoarece în caz contrar performanțele ar putea varia însemnat. Organizatorii au la dispoziție pista dezafectată a unui aeroport, 1 km disponibil pentru accelerație liberă și priceperea proprie.

Suntem de acord, rezultatul cursei e destul de predictibil, dar nu ezitați să priviți clipul video de mai jos, ați putea avea parte de unele surprize!

 

Recomandate:

(FOTO) BMW Seria 8 se retrage cu o ediție specială: M850i Edition M Heritage - Photo
Noutăți
(FOTO) BMW Seria 8 se retrage cu o ediție specială: M850i Edition M Heritage

Constructorul bavarez marchează sfârșitul carierei Seriei 8 printr-o ediție limitată, dedicată pasionaților și colecționarilor: BMW M850i Edition M Heritage. Modelul va fi produs în doar 5

Inna
Traficul rutier va fi suspendat pe str. Nicolae Costin! Timp de câteva zile, vor fi efectuate lucrări la apeduct - Photo
Sociale
Traficul rutier va fi suspendat pe str. Nicolae Costin! Timp de câteva zile, vor fi efectuate lucrări la apeduct

Traficul rutier va fi suspendat totalmente pe str. Nicolae Costin, la intersecția cu str. Onisifor Ghibu. Măsura va fi valabilă în perioada 20 - 22 august curent. Informația este oferită de cătr

Inna
BMW iX3 debutează oficial la IAA Mobility. Este primul SUV electric din era Neue Klasse - Photo
Noutăți
BMW iX3 debutează oficial la IAA Mobility. Este primul SUV electric din era Neue Klasse

BMW confirmă lansarea noului iX3 la Salonul de Mobilitate de la Munchen (IAA Mobility 2025), eveniment care începe pe 9 septembrie. SUV-ul cu zero emisii marchează startul erei Neue Klasse,

Inna
Noul Volkswagen T-Roc își face debutul la IAA Mobility. Au fost publicate primele imagini oficiale - Photo
Noutăți
Noul Volkswagen T-Roc își face debutul la IAA Mobility. Au fost publicate primele imagini oficiale

Volkswagen a publicat prima fotografie cu viitorul T-Roc, pregătit să fie prezentat oficial în septembrie, la IAA Mobility Munchen.Pe măsură ce se apropie IAA Mobility 2025 (fostul Salon Aut

Inna
Ferrari Daytona SP3 vândut cu 26 de milioane de dolari la Monterey Car Week - un nou record mondial - Photo
Noutăți
Ferrari Daytona SP3 vândut cu 26 de milioane de dolari la Monterey Car Week - un nou record mondial

La ediția din acest an a Monterey Car Week, un Ferrari Daytona SP3 a fost adjudecat pentru suma de 26 de milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de casa RM Sotheby

Inna
(FOTO) Bentley EXP 15, un concept spectaculos prezentat la Pebble Beach - Photo
Noutăți
(FOTO) Bentley EXP 15, un concept spectaculos prezentat la Pebble Beach

Bentley a dezvăluit la Concursul de Eleganță Pebble Beach 2025 noul concept EXP 15, un model care anticipează direcția de design a viitoarelor automobile ale mărcii, inclusiv primul Bentley electric.

Inna