(VIDEO) Imagini cu impact emoțional! Unul dintre primele exemplare Dodge Viper făcut praf chiar de producător

De Pavel   |  2 Decembrie, 2019

Distribuie :

Compania Chrysler insistă asupra distrugerii tuturor exemplarelor de pre-producție ale sportcarului legendar Dodge Viper. La începutul anilor '90, mai multe exemplate ale modelului au fost transferate la universitățile din SUA absolut gratuit, dar cu condiția că, după expirarea duratei de exploatare, acestea să fie returnate companiei pentru a fi distruse.

În total, instituțiile de învățământ din SUA au primit în gestionare 93 de unități ale sportcarului, dintre care nici unul nu avea permisiunea de a fi condus pe drumurile publice. Modelele nu aveau instalate limitatorul de viteză sau vreun sistem de control al emisiilor nocive.

În ciuda interdicțiilor, două Viper-uri au fost scoase pe șosea, iar călătoriile s-au încheiat cu accidente grave! Pentru a evita astfel de incidente în viitor, conducerea mărcii a decis să distrugă mașinile rămase.

Una dintre mașini a reușit totuși să scape de execuțiile în masă, al patrulea prototip construit de Dodge fiind ascuns de studenții unui colegiu. Viper-ul a reușit să fie chiar scos la licitație, unde trebuia să se vândă cu o sumă evaluată la 250.000 de dolari, dar din păcate vehiculul de performanță nu a reușit să ajungă în mâinile colecționarilor.

Reprezentanții producătorului au aflat despre exemplarul scos la vânzare și l-au confiscat, după care, conform contractului l-au distrus.

Procesul de distrugere al acestui Dodge Viper unic, au fost publicat pe Youtube. Vă atenționăm că imaginile vă pot afecta emoțional!

https://youtu.be/Jdp8auBPGp0

Recomandate:

Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna