(VIDEO) Noi imagini și reacția poliției pe seama conflictului dintre un polițist și șoferul unui Maserati

De Sergiu   |  30 Decembrie, 2020

Distribuie :

Noi detalii despre bătaia din centrul Chișinăului, cu implicarea unui agent INSP. Potrivit oamenilor legii, conducătorul mijlocului de transport de marca Maserati, a ignorat intenționat prevederile RCR, punând în pericol participanții la trafic, dar și sănătatea polițistului care se afla în intersecție la fluidizarea traficului rutier.

”Fiind somat să oprească, acesta a început să manifeste un comportament extrem de agresiv față de polițistul care executa atribuțiie de serviciu. La nenumărate atenționări de a-și înceta acțiunile, acesta a evitat să se supună cerințelor legale ale agentului de poliție. Pe lângă comportamentul manifestat, conducătorul auto a distrus mijloacele speciale din dotarea polițistului.Șoferul bolidului a fost escortat ulterior la Inspectoratul de poliție Centru pentru documentare.”

Pe acest caz, polițiștii au inițiat un proces penal care urmează a fi examinat conform art. 349 din Codul penal al Republicii Moldova, "Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere". Conform legii penale persoana vinovată de comiterea acestei infracțiuni riscă amendă până la 67.500 lei sau pedeapsă cu închisoarea de până la 2 ani (chiar dacă anterior se menționa o amendă de 3.000 lei).La fel, au fost ridicate imaginile video de pe camerele de supraveghere din zonă care urmează a fi folosite drept material probatoriu pe caz.

Amintim că incidentul a avut loc în seara zilei de ieri, în jurul orei 17:30 în Chișinău, la intersecția străzilor București și Ciuflea. 

 

Recomandate:

Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna