(VIDEO) Un angajat al Primăriei Chișinău a fost depistat în stare de ebrietate la volan

De Inna   |  29 Septembrie, 2023

Distribuie :

Oamenii legii raportează că ieri, în jurul orei 18:00, fiind în misiune de serviciu în sectorul Botanica al capitalei, au observat un automobil de marca Skoda care se deplasa neuniform. Conducătorul automobilului efectua manevre periculoase pentru ceilalți participanți la trafic.

Șoferul a fost somat să oprească. În timpul discuțiilor, ofițerilor li s-a părut suspect mirosul puternic de alcool și i-au propus șoferului să fie testat alcoolscopic. 

Conducătorul a ezitat să fie testat corespunzător, iar în final acesta a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru testare. Acolo s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 1.04 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, totodată fiindu-i prelevate probele biologice. Menționăm că bărbatul are o vârstă de 32 de ani. 

În timpul examinării cazului s-a constatat că șoferul mijlocului de transport este angajat cu funcție de conducere în cadrul Primăriei Chișinău și, pentru a nu fi documentat, a prezentat un pașaport diplomatic pe care nu l-a predat dintr-o activitate anterioară.

Conducătorul auto urmează să fie documentat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.

 

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna