(VIDEO) Un tânăr de 22 de ani a închiriat un Ferrari de 300.000 de dolari și l-a făcut zob, izbindu-l într-un parapet!

De Pavel   |  30 Noiembrie, 2020

Distribuie :

În Chicago, a fost înregistrat un accident cu implicarea unui Ferrari 488 Spider. În dimineața de sâmbătă, 28 noiembrie, u supercar al constructorului italian în valoare de 300.000 de dolari, a fost făcut zob după ce s-a izbit de un parapet, s-a răsturnat și imediat a luat foc. Utlerior s-a aflat că vehiculul era închiriat de la o companie locală.

În imaginile de de pe camerele de supraveghere care au reușit să surprindă momentul accidentului, observăm cum supercarul se îndreaptă spre o curbă periculoasă de pe traseu, însă șoferul nu scade viteza, după care se îzbește violent în parapet, se inversează și mașina ia foc.

În momentul accidentului, la bordul acestui Ferrari 488 Spider se aflau doi tineri: șoferul în vârstă de 22 de ani și un pasager de 20 de ani. Ambii au scăpat cu leziuni ușoare și au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare. Poliția a constatat că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive. În sângele șoferului nu au fost găsite urme de alcool sau droguri.

Ulterior, pe Twitter a apărut o postare a rapper-ului local Geek Jab, care a declarat că anume el se afla la volanul acelui Ferrari. Acesta a decis să catalogheze critica jurnaliștilor, drept o invidie a celor care nu-și permit să închirieze un sportcar. La fel, acesta a ținut să menționeze că de fapt este un ”șofer bun”.

 

 

Recomandate:

BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită - Photo
Noutăți
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită

Constructorul german a publicat un nou teaser care oferă cea mai clară privire de până acum asupra designului frontal al noului X5. Imaginea confirmă că SUV-ul va adopta noul limbaj estetic al m

Inna
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele - Photo
Noutăți
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele

Deficitul de carburanți din Rusia continuă să se agraveze, iar autoritățile introduc restricții tot mai dure privind alimentarea vehiculelor. În mai multe regiuni, vânzarea benzinei este l

Inna
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările - Photo
Sociale
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările

Drumul care leagă Chișinăul de municipiul Comrat va fi reparat capital. Tronsonul, cu o lungime de 65 de kilometri, face parte din traseul strategic care duce spre Vama Giurgiulești, la granița cu Rom

Inna
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului - Photo
Noutăți
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului

Potrivit unui oficial al companiei, viitorul MX-5 ar putea fi ultimul care va păstra un motor cu ardere internă. Mazda continuă dezvoltarea noii generații MX-5, însă lansarea modelului este aște

Inna
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna