WRC: Raliul Italiei – Sebastien Ogier continuă să domine

De AutoExpert   |  24 Iunie, 2013

Distribuie :

WRC: Raliul Italiei – Sebastien Ogier continuă să domine

Sebastien Ogier a reuşit să-şi adjudece victoria şi în a şaptea etapă a sezonului din Campionatul Mondial de Raliuri – Raliul Italiei.

Pilotul echipei Volkswagen a fost lider încă de la start şi şi-a păstrat poziţia până la final, ne fiind influenţat de faptul că, încă din după-amiaza primei zile, a slăbit ritmul pentru a nu risca comiterea unei greşeli. Astfel, germanul a reuşit să plece cu punctaj maxim de 28 de puncte din Sardinia după ce a obţinut şi cele trei puncte bonus pentru Power Stage.

Lupta pentru alte două poziţii de pe podium s-a desfăşurat între cinci piloţi şi a fost mult mai intrigantă, câştigători devenind Thierry Neuville şi Jari Matti Latvala. Ambii au avut un start relativ modest, cu pilotul echipei Volkswagen suferind o pană în prima probă specială, însă au revenit în forţă şi au profitat şi de abandonurile în lanţ suferite de Mikko Hirvonen (Citroen), Evgeny Novikov şi Mads Ostberg (ambii M-Sport).

Citroen a fost nevoită să se mulţumească doar cu locul patru obţinut de Dani Sordo, care a fost urmat în clasament Martin Prokop şi Elfyn Evans, campionul WRC Academy care a debutat la clasa principală din WRC chiar în Italia.

În urma acestor rezultate, Ogier are un avans de 64 de puncte în clasamentul general în faţa coechipierului Latvala, iar la constructori echipa germană şi-a mărit avansul în faţa francezilor de la Citroen la tocmai 46 de puncte.

E de menţionat şi că polonezul Robert Kubica a obţinut o nouă victorie la clasa WRC2, după ce şi-a dominat rivalii cu autoritate. Fostul pilot de Formula 1 a ajuns astfel la cea de-a doua victorie consecutivă în această clasă, după cea obţinută în Raliul Greciei.

Recomandate:

Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna