Sociale
Au pătruns pe teritoriul unei parcări și au sustras 120 de litri de combustibil din rezervoarele vehiculelor

Polițiștii și procurorii din Orhei au reținut patru tineri, toți de 21 de ani, fiind suspectați de comiterea mai multor furturi. În noaptea de 12 ianuarie, aceștia au pătruns pe teritori

Inna
Sociale
Atenție șoferi! Circulația pe sensul de intrare în or. Sîngera a fost reorganizată

Poliția Republicii Moldova anunță că circulația rutieră pe sensul de intrare în orașul Sîngera a fost reorganizată. Prin urmare, a fost implementată o nouă schemă de organizare a circ

Inna
Sociale
Cerințele de amplasare a stațiilor PECO devin tot mai riguroase! Guvernul a aprobat un regulament nou

Guvernul a aprobat un nou regulament, scopul căruia este modificarea cerințelor de amplasare a stațiilor PECO, care comercializează și depozitează produse petroliere principale, gaze petroliere l

Inna
Accidente
(VIDEO) A intrat cu „calul” în benzinărie. Un Mustang a luat LukOil-ul parțial

Adevărate peripeții a avut un tânăr de 23 de ani! În jurul orei 3 dimineața, acesta a provocat un accident grav pe strada Calea Orheiului, după ce a ajuns cu un Ford Mustang &ici

Inna
Sociale
Controale inopinate la mai multe stații PECO din țară! Se va testa calitatea produselor petroliere

Pe parcursul zilei de azi, 27 aprilie, Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor a efectuat controale planificate și inponinate la mai multe stații PECO din țară

Inna
Sociale
(VIDEO) Polițiștii au destructurat schemele prin care 4 benzinării înșelau clienții

Ofițerii alături de procurorii PCCOCS au deconspirat o schemă, prin care patru benzinării din nordul țării înșelau clienții. În urma investigației, s-a demonstrat că responsabilii de

Inna
Sociale
Benzina se scumpește, iar motorina se ieftinește! Află ce prețuri vor afișa mâine stațiile PECO

ANRE a publicat câteva clipe în urmă prețurile plafon ale principalelor tipuri de carburanți, valabil pentru ziua de mâine,27 octombrie. Astfel, benzina se va scumpi la miezul nop

Pavel
Sociale
Carburanții vor continua să se ieftinească și mâine! Vezi prețurile indicate de ANRE

Valul de ieftiniri pe piața petrolieră din Republica Moldova continuă, iar ANRE vine și astăzi cu o veste bună pentru șoferi, care vizează prețurile la carburanți valabile pentru ziua de mâine.

Pavel
Sociale
Prețurile la combustibili o iau razna! Motorina trece de pragul de 28 de lei, iar benzina se ieftinește în continuare

ANRE a publicat recent noile prețuri plafon, valabile pentru ziua de mâine 2 septembrie. Potrivit acestora, tendința de scumpire a motorinei și ieftinire a benzinei este menținută în conti

Pavel
Sociale
(VIDEO) Reglări de conturi cu ranga în mână între două șoferițe la o stație PECO din Chișinău!

Imagini care au devenit brusc virale printre internauții moldoveni, au fost publicate ieri pe o rețea de socializare. În ele vedem cum două șoferițe se ceartă la o stație PECO, iar una din ele &

Pavel
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. ...
  10. 14
  11. 15