Poliția Republicii Moldova informează despre producerea unui accident rutier în seara zilei de ieri, 23 aprilie. O tânără ar fi pierdut controlul asupra volanului și drept consecință, s-a
Potrivit oamenilor legii, excesul de viteză rămâne a fi principala cauză a producerii accidentelor rutiere la noi în țară. Prin urmare, pentru a preveni încălcările RCR, ofițerii de
Doi cetățeni moldoveni au fost investigați de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest, după ce au fost descoperite nereguli asupra mijloacelor de transport. Potrivit declarați
UPDATE La solicitarea Poliției ca șoferul camionului să fie privat de dreptul de a conduce, pentru pericolul iminent la care a supus participanții din trafic, Instanța de judecată nu a dat curs sol
Oamenii legii au observat doi șoferi care se deplasau haotic pe drumuri publice. Drept consecință, ambii conducători au fost somați să oprească, pentru verificări. Polițiștii de patrulare au
Tradițional, în ziua de luni, oamenii legii vin cu o statistică oficială asupra încălcărilor înregistrate în weekend. Astfel, în zilele de weekend, ofițerii de
Un adolescent a furat un Lamborghini Huracan, dar nu a reușit să mențină controlul asupra volanului pe carosabilul umed. Supercarul a suferit daune serioase în accident și încă nu se știe
În contextul realizării proiectului cinematografic "Transit Times", municipalitatea anunță despre sistarea parțială, pe alocuri totală, a traficului rutier în perioada 3 aprilie
Un accident grav s-a produs pe 1 aprilie curent, la Ungheni. Două automobile au fost grav avariate, iar un conducător auto a fost transportat la spital, anunță Știri.md. Cristina Vicol,
Primăria Municipiului Chișinău informează că astăzi, 03 aprilie 2024, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Restricțiile sunt necesare în