ALFA CONTRAATACĂ! Alfa Romeo 169 va fi acea limuzină italiană, care după foarte mult timp se va lua la trântă cu BMW Seria 5, Jaguar XF sau Mercedes E Class. De câţiva ani buni, din vocabularul A
ATAC LA YETI Noul Corsa 4x4 a fost spionat în timpul unor teste la Cercul Polar de Nord. Modelul vine cu tracţiune integrală, ampatament lungit şi o gardă la sol mărită faţă de varianta standard.
NANO-PREŢ Cel mai ieftin automobil din lume, Tata Nano, va fi lansat şi în Europa. Totuşi preţul acestuia nu va fi de 1700 de euro, cum a fost anunţat iniţial, ci minimum 4400. Pentru piaţa europ
ÎN PAS CU MODA După numeroasele poze spion, Dacia a făcut publice primele poze ale modelului Duster, primul SUV din istoria mărcii româneşti. Dacia Duster este caracterizată de către constructor
TAIWAN-UL LA DEBUT Dupa China, Taiwan-ul intra pe piaţa auto prin SUV-ul Luxgen7, un model de teren care după dimensiuni se bate cu Touareg. Unul dintre constructorii auto asiatici care s-a zbătu
GIULIETTA, DE LA ALFA După o jumătate de an de zvonuri şi informaţii contradictorii, Alfa Romeo a destăinuit în sfârşit oficial numele celui mai nou membru al familiei gamei sale compacte: Giulie
REОNTOARCEREA LUI RVR Platforma lui Lancer şi Outlander a dat naştere unui nou model de la Mitsubishi, întitulat RVR, la fel ca un model mai vechi pentru piaţa internă. Modelul este încadrat în g
COUPE CLASIC AMERICAN Cadillac a ridicat cearşaful de pe cea mai nouă apariţie din gama mărcii americane. Cu un design dinamic şi angular, CTS Coupe se adresează celor care doresc un model sport
O NOUĂ SERIE 5, UN NOU START Odată cu schimbarea designer- ului-șef, BMW a început producerea unor modele total diferite cu ceea ce ne-a obișnuit mister Bangle. Noua serie 5 F10 arată destul de s
PUTEREA A 8-A Audi a prezentat cea de-a treia generaţie a modelului A8, vârful de gamă al producatorului german. Noul Audi A8 are 5,1 metri în lungime, 1,95 în lătime și 1,46 metri în înălţime. A
Parbriz inteligent General Motors încearcă să creeze un parbriz cu un sistem nou Head-Up Display. O inovaţie care încearcă să îndreptăţească aşteptările proprietarului care va avea un asemenea pa
Mirosul de gaz Circa 100 de proprietari Dacia din Franţa au reclamat un miros straniu în timpul mersului. Plîngerile sau datorat modelului Sandero GPL cu un miros pregnant de gaz la interior.Ofic
Fără frînă Honda recheamă în centrele autorizate din America 400.000 de automobile care posibil are avea probleme cu sistemul de frînare.Element şi Odyssey sunt posibilele jertve ale defectului l
Diesel pentru MuranoDupă invadarea pieţeii americane cu modelul Murano, Nissan acum încearcă să ameninţe segmentul Suv-urilor. Un diesel care cu siguranţă se va impune pe piaţa europeană, cu un pro
Valoarea G-klasseAtelierul de tuning Mansory a tunat la modul cel mai serios un Mercedes G55 AMG. Un SUV care nu mai are tangenţă cu cuvîntul “serie”, aici au intervenit tunerii, cei care au creat s
Un altfel de PorscheCaragraphic a creat un kit tuning pentru Porshe Cayenne deisel.Dacă eşti proprietar Porcshe Cayenne şi ţi-ai dori să te evidenţiezi în trafic. Atunci poţi opta pentru un kit şi u
10 cai putere în plusLexus vrea să creeze o ediţie limitată a supercarului LF-A, un bolid care va întrece aşteptările fanilor. Surprinzator la fel ca prima apariţie a supercarului nippon, acesta va
A patra generaţieBMW a făcut publice primele poze ale celei de a patra generaţie a lui seria 5 Touring. Un automobil familiar care îţi oferă comfortul şi te ,,alintă” cu un spaţiu pe măsură,cu toate
“Torpila” MC4-12CEnglezii de la Mc Laren au lansat noul model care a fost prezentat în cadrul unei ceremonii oragnizate la sediul constructorului britanic. Şeful de la Mc Laren Automotive, Ron Den
Să vină vara...!Mercedes E-klasse este cel mai modern model decapotabil din gama celor de la Mercedes-Benz. O decapotabilă cu două portiere care de pe 27 martie va apărea pe piaţă şi va fi un rival