Feed
Succesorul lui Audi A8 va fi unul pur electric, care potrivit celor mai recente informații promite a fi cel mai performant model din gama constructorului german. Lansarea succesorului lui A8 este prog
Cheia digitală BMW era până acum compatibilă doar cu sistemul iOS, mai nou, proprietarii de telefoane cu Android de asemenea vor putea beneficia de această funcție. E adevărat că noua cheie digi
Un studiu realizat de o companie americană confirmă că Tesla, în ultimii 9 ani, ocupă primul loc în clasamentul mărcilor cu cele mai multe modele rechemate în service. Topul est
Germanii au publicat o nouă serie de imagini cu viitorul E-Class. Vorbim despre o generație nouă, a cărui debut va avea loc în timpul apropiat. xxxxxxx&nbs
Hypercarul Bolide a fost surprins în câteva imagini. Oficialii menționează că vor fi construite doar 40 de astfel de exemplare, iar primele dintre acestea vor ajunge la clienți abia a
Constructorul britanic de automobile a publicat prima imagine cu viitorul model electric, pe care ei îl descriu ca cel mai puternic din toată istoria Jaguar. Modelul urmează să fie lansat î
Throttle House a organizat un Drag Race, în care au concurat Mercedes GLE, BMW X5 și Mazda CX-90. Din toate trei automobile, câștigător a fost doar unul, care a obținut cea mai multă faimă
Oficialii Mercedes-Benz anunță că producătorul german a reușit să atingă o bornă importantă de producție: 500.000 de exemplare ale lui G-Class. Cu această ocazie a fost creată și o mașină aniversară,
Universal Studios a făcut public cel de-al doilea trailer cu mult așteptatul Fast X. În continuare, vedem actorii principali: Vin Diesel, Jason Momoa, John Cena, Jason Statham și Charlize T
Land Rover a venit cu un anunț oficial despre lansarea unui Range Rover pur electric. Modelul va fi lansat abia în 2025, iar comenzile vor fi deschise la finalul anului curent. Range Ro
Noul model al niponilor tocmai a stabilit un record pe celebrul circuit Nurburgring. Recordul este valabil pentru clasa de vehicule cu roți motrice față. În 2019, cel mai rapid pe c
Autoritățile ar putea oferi o reducere pentru vămuirea automobilelor înmatriculate în străinătate. În acest sens a fost înregistrat în Parlament un proiect de lege,
Conform datelor oferite de către S&P Global Mobility, Ford Mustang este cea mai vândută mașină sport pe parcursul a 10 ani, la nivel global. Iar pe piața din SUA, acest model a reușit s
Începând cu luna aprilie, Mazda va oferi pentru automobilele sale o garanție de 6 ani sau 150.000 km. Serviciul este disponibil în 28 de țări și a fost extins în Franța, Elveți
Un accident bizar a avut loc în California. Șoferul unui Subaru Outback a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și ulterior a ajuns pe acoperișul unei case. Pentru a scoate
În cadrul Salonului Auto de la Shanghai, BMW a prezentat versiuni alungite pentru SUV-urile X1 și iX1, dedicate pentru piața din China. Caroseria noilor versiuni este mai lungă cu 116 milimetri,
Britanicii marchează un eveniment important, modelul Continental GT împlinește 20 de ani de la lansare. Pentru a marca evenimentul într-un mod mai deosebit, Bentley a realizat un exemplar
Oficialii Grupului Volkswagen au anunțat oficial că viitoarele propulsoare termice pentru modelele sale, vor fi dezvoltate de către constructorul ceh de automobile. Pe de altă parte, Skoda promite că
După ce a câștigat încrederea clienților și a realizat o serie de încercări, Maybach este pregătit să revină pe piață cu un nou model pur electric. Astfel, Maybach și Mercedes-Benz n
Constructorul bavarez de automobile a lansat cea mai performantă versiune a noului sedan de lux BMW i7. Poartă numele i7 M70 xDrive, și dispune de o capacitate de 660 CP și 1.100 Nm.Seda