Feed
Grija și atenția la detalii, cu care a fost recondiționat acest Hot Rod poate stârni nu doar admirație ci și invidie, asta dacă mașinile ar avea sentimente și emoții. Cu siguranță că fiarel
Dacă te riști să îți organizezi o escapadă la mare, iar destinația principală este Grecia, atunci va trebui să te înarmezi și cu foarte multă răbdare, asta pe lângă tot necesarul cu
Suntem deacord că un Challenger arată bine și pe stock, dar o retușare ușoară pentru a adăuga o notă de individualism, și, de ce nu, performanță nu e de prisos. Așa că tunerul NAP Sportauspuff Manufak
Noul Defender a stârnit deja vâltori în rândurile pasionaților mărcii, în timp ce vechiul model a fost practic petrecut cu fanfară la pensie. Plecarea veteranului din gam
Divizia Volkswagen Motorsport prezintă primul model dedicat competițiilor care are la bază noul Golf 8 GTI. Bolidul urmează să fie utilizat pentru competiția de turisme Global Touring.
În anul 2014, cei de la Dodge au lansat modelul Charger SRT Hellcat care devenea cea mai puternică berlină de serie din lume! Modelul era echipat cu un V8 Supercharger de 6.2 litri volum capabil
În această perioadă dificilă pentru mulți dintre noi, pornirea unei afaceri ar putea fi o soluție și o ieșire din situație. Lăsăm la o parte suportul autorităților și politica, nu trebuie să ne
BMW M5 este cel mai confortabil și mai luxos sedan al bavarezilor, care poate face concurență destoinică unui supercar. Pentru cine este mai mult pasionat de cai putere decât de lux, bavarezii a
BMW a dezvoltat un sistem de upgrade digital pentru vehiculele sale. Astfel, clienții care și-au achiziționat versiunile de bază ale modelelor bavareze, vor putea opta pentru opțiuni și dotări al
Fericirea poate fi scurtă, ba chiar foarte scurtă! Convingerile vă sunt oferite gratuit de acest șofer indian care nu a reușit să se bucure prea mult de achizția sa, un Volkswagen Polo nou-nouț. Imedi
Teribilismul la el acasă. În Moldova dacă vrei să fii star nu e nevoie de vreun talent special, este suficient să ai un E-Class W211 cu care să poți ieși pe contrasens, ignorând
Cine sunt și ce fac ei de fapt? Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova reprezintă autoritatea publică centrală de reglementare și monitorizare a sectoarelo
Ceva ce concurența nu are! Acel sentiment de oldschool, drive și conexiune totală între tine și mașină. Și toate astea cu ajutorul a trei pedale și un levier pentru schimbul de trepte în r
Viteza excesivă și lipsa de atenție i-au adus ghinion șoferiței unui Porsche Cayenne, care s-a izbit într-un compactor de asfalt angajat în reparația drumului e traseul Chișinău-Orhei.
Angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au documentat și înregistrat 121 accidente rutiere, dintre care 114
Toyota RAV4 tocmai a devenit mai accesibilă! Grație unui parteneriat între Suzuki și Toyota, a apărut pe piață un nou model, copia lui RAV4, dar care va fi vândut pentru alt preț și sub al
La începutul anului 2020, Audi a făcut publice informațiile care vizează noile SUV-uri pur electrice e-tron S și e-tron S Sportback. Cele două versiuni de performanță a SUV-urilor nemțești
Vă amintiți de Sweptail? Rolls-Royce-ul cu două uși, prezentat acum trei ani în cadrul evenimentului Concorso d'Eleganza Villa D'Este și care ceva timp s-a putut lăuda cu titlul de
Proprietarul unui Maserati Quattroporte din Republica Tatarstan, Naberejnîe Celnî, Federația Rusă, a cerut autorităților să-i repare prejudiciul cauzat de impactul cu o groapă din asf
La începutul lunii iunie, Hyundai a publicat primele imagini cu modelul actualizat Santa Fe, însă a evitat să ofere și informații despre gama de motorizări. Acum, coreenii vin cu detalii i