Feed
Un grav accident a avut loc astăzi după amiază, 22 septembrie, pe traseul Chișinău – Hâncești, unde un microbuz cu pasageri s-a răsurnat după ce şoferul a pierdut controlul. La faţa locului s-au depla
Pe cât de criticat nu ar fi fost Porsche Panamera, maşina care a revoluţionat segmentul, totuşi acesta nu a fost chiar atât de original şi de nou pentru istoria companiei producătoare de sportcaruri.
Un tânăr în vârstă de 25 ani, originar din raionul Rezina, a fost reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, după ce a tamponat violent un bărbat în vârstă d
Nu odată probabil ai văzut cum de sub maşina ta curge apă. S-ar putea să te fi panicat chiar, până a-ţi da seama că este apa care se scurge din sistemul de AC al maşinii, un "fenomen" absolut normal.
Aţi mai "auzit" probabil din ştirile publicate de AutoExpert că Norvegia esta ţara cu cele mai multe EV-uri procurate. Fiind încurajaţi şi susţinuţi şi de autorităţi, norvegienii au ajuns să cumpere c
De-a lungul celor aproape 100 de ani (97 mai exact), producătorul britanic de automobile de lux a rezistat celor mai înalte tentaţii de a-şi transforma maşinile într-un simplu produs al departamentulu
Nu îi doresc nimănui să afle vreodată ce înseamnă să îţi repari maşina în urma unui accident, dar cum spune proverbul omul păţit e învăţat, iar unii şoferi chiar merită să treacă "botezul", ca în viit
Vă invit să îi un uraţi bun venit noului membru al familiei E-Class, modelul All-Terrain. Break-ul care va lupta cot la cot cu Audi A6 Allroad şi cel mai proaspăt lansat Volvo V90 Cross Country. Iar j
Mulţi au auzit până acum că BMW va renaşte coupe-ul său de lux Seria 8, însă acest mit avea o vechime mult prea mare ca să putem fim siguri că va deveni o realitate cândva. Totuşi BMW nu se dezminte i
Într-un comunicat de presă lansat recent, în care Inspectoratul Naţional de Patrulare înscrie cifre fabuloase cu numărul de procese verbale aplicate şoferilor, o imagine a stârnit cele mai multe discu
Audi nu mai ţinteşte la BMW ci la Mercedes. Producătorul de automobile din Ingolstadt a declarat jurnaliştilor de la Autocar că lucrează la o nouă suspensie pentru viitoarea generaţie a limuzinei Audi
Au mai trecut două săptămâni de zile de la data când au fost anunţate preţurile plafon pentru comercializarea produselor petroliere cu amănuntul. Astăzi ANRE a afişat noile preţuri şi ca de obicei ne
Dacă e prea cald afară, avem accidente pe fon de caniculă, mai dă o ploiţă, din nou accidente că lumea uită să îşi adapteze stilul de condus la condiţiile meteo, iar acum Serviciul Hidrometeorologic d
Chris Harris, se numără la etapa actuală printre puţinii prezentatori a unui show auto de excepţie, de la care cu siguranţă ai ce să înveţi. De ceva vreme britanicul a fost înrolat în echipa Top Gear,
Un alt accident teribil a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi. Pe şoseaua Tiraspol - Pervomaisc, un Hummer şi un camion de curse internaţionale s-au tamponat frontal. Din păcate a scăpat cu viaţă do
Toţi conducătorii auto din Republica Moldova sunt egali în faţa legii! Este mesajul cu care te întâmpină cel mai recent comunicat de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare. Ce vrea să zică ast
Vrei o maşină nouă, dar nu ştii ce să alegi între cele două? Ce ţi s-ar potrivi mai mult sau care ar fi mai bună, transmisia manuală sau cutia de viteze automată? Ce avantaje şi dezavantaje prezintă u
Oriunde în lume, se ştie că Toyota Land Cruiser este unul dintre cele mai reuşite off-roadere, capabile să înfrunte neînfricat terenul accidentat în timp ce pasagerii săi se vor bucura de un confort s
În ultima perioadă de timp s-au cam înmulţit cazurile de furturi de plăcuţe cu numerele de înmatriculare. Hoţii se arată tot mai curajoşi, unii dau dovadă chiar şi de inteligenţă, iar schema de busine
BMW Z4 Coupe este unul dintre acele automobilele pe care ai vrea să le vezi în garajul tău, în special în versiunea M. Asta cu condiţia că eşti pasionat de acest brand şi pe lângă toate mai ai un auto