Feed
Un accident grav a avut loc ieri, în jurul orelor 16:41, pe strada Calea Ieşilor, din sectorul Buiucani al capitalei. În urma tamponării automobilelor două persoane au suferit răni grave iar un pasage
Vice-preşedintele Mitsubishi Motors North America, Don Swearingen, a confirmat pentru presa auto că au dat start dezvoltării unui nou model Mitsubishi Lancer. Chiar dacă mai devreme, compania niponă e
Autorii canalului de YouTube CorridorDigital, au postat un nou videoclip. Numit Real GTA, acesta a fost filmat întocmai cu respectarea scenelor din celebrul joc video Grand Theft Auto. Acţiunea are
O persoană a ajuns în stare de comă la spital, după ce mașina cu care se deplasa a fost implicată într-un accident în lanț. Accidentul a avut loc în această după amiază, în jurul orei 17:00, pe strada
În atenția șoferilor, AutoExpertMD vă sugerează să evitați în următoarele zile centrul Capitalei, iar asta deoarece începând cu ziua de astăzi, 9 iunie 2015, se anunţă lucrări reparaţie a mai multor s
În ultima perioadă tot mai mulți șofer urcă băuţi la volan, fără a conştientiza faptul că își pun în pericol atât viața lor, cât și a celor din jur. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru Republi
Hyundai a livrat cel mai recent Papamobil. Este vorba despre un Hyundai Santa Fe care a fost special modificat într-o versiune decapotabilă. Papa Francisc a folosit pentru prima dată noul Papamobil în
Ok, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că poliţiştii din Dubai au luat-o razna şi pentru că vor să te impresioneze sub orice formă, au achiziţionat un nou supercar. Se numeşte Lykan Hypersport
Unul dintre cele numai 63 de exemplare ale celebrului supercar McLaren F1, aflat până mai ieri în proprietatea lui Rowen Atkinson, cunoscut şi ca Mr Bean, a fost vândut! Actorul urma să încaseze o sum
Aproape 1000 de procese verbale au fost întocmite de către agenții rutieri pe numele proprietarilor de automobile cu plăcuțe de înmatriculare străine în perioada 29 mai și până în prezent! Acțiunile a
Centrul Unic de Monitorizare a Traficului Rutier, anunțase anterior despre faptul că a fost găsită o soluțíe pentru șoferii care apasă pe frână când văd camerele de supraveghere după care accelerează.
Proiectele individuale şi neobişnuite sunt cele care dau viaţă acestei industrii, cea a tuningului auto. Şi când spun tuning, mă refer de fapt la maşini modificate la greu, unde diferenţa între stock
Accidentele pe străzile capitalei sunt deja la ordinea zilei. Nu ştim ce le tulbură minţile şoferilor, fie căldura de afară fie aglomeraţia din oraş ori poate lipsa de expereinţă şi atenţie, însă numă
Șoferii care circulă cu viteză și frânează doar atunci când văd camerele de supraveghere, după care își văd de goană, vor putea fi amendați! Polițiștii vor aplica amenzi, cu ajutorul unor camere de su
Aceasta rezultă din datele configuratorului online, pe care angajaţii BMW Austria l-au publicat în grabă înainte de timp. Astfel, noul BMW Seria 7, în caroseria G11, porneşte de la 100.445 de euro, pe
Pagani Huayra, este la ziua de astăzi, unul dintre cele mai spartane sportcar-uri produse pe meleagurile Italiei şi care, în ciuda noilor tehnologii şi a hybrizilor care tind să înlăture concurenţa, î
Un nou studiu de design, realizat individual, ne arată că noul BMW X1 M ar putea fi cel mai hot accesoriu care îl poţi avea în garaj. Chiar dacă bavarezii nu planifică lansarea unui asemenea model şi,
În SUA ziua gogoşilor "National Donut Day" este sărbătorită cu mare fast, iar în timp ce unele patiserii, oferă gogoşi delicioşi gratis, cei de la Chevrolet s-au gândit că ar fi cazul să ne reaminteas
Rușii vor din nou să uimească industria auto, iar în acest sens presa din Federația Rusă anunță că săptămâna viitoare vor da start testelor primului KAMAZ fără pilot (autonom). Anunţul a fost făcut în
Noul model Porsche Cayenne GTS a debutat oficial în Moldova. Evenimentul de lansare a SUV-ului a avut loc sâmbătă, la data de 6 iunie, în incinta showroom-ului Porsche. În cadrul evenimentului "GTS We