Feed

Noutăți
Viitorul Opel Vivaro este anunţat de o schiţă oficială

Opel Vivaro se pregătesc să primească o nouă generaţie, iar până la apariţia acesteia, reprezentanţii mărcii germane au publicat o schiţă teaser care prezintă noul lor vehicul comercial uşor. Privind

AutoExpert
Noutăți
În Uniunea Europeană poliția are șansele să poată opri vehiculele de la distanță

Una din ramurile comisiei a Consiliului Europei, European Network of Law Enforcement Technology Services, a propus dezvoltarea unui sistem universal pentru orice vehicul vândut în zona EU, care să per

AutoExpert
Motorsport
Ross Brawn susţine că decizia de a se retrage din Formula 1 în 2014 este definitivă

Ross Brawn a plecat de la Mercedes la sfârşitul anului trecut în urma unui dezacord cu privire la modul de conducere a echipei. Planul iniţial al britanicului a fost să se dedice pescuitului, iar în l

AutoExpert
Noutăți
Mini One şi One D - cele mai accesibile versiuni ale noului Mini

Lansată alături de trei motorizări în luna noiembrie a anului trecut, noua generaţie Mini va beneficia odată cu apariția în vânzare de alte două versiuni de motorizare: este vorba despre derivatele Mi

AutoExpert
Noutăți
Ferrari anunță debutul unui nou model

Renumitul constructorul italian se pregăteşte să scrie o nouă pagină din istoria sa şi în 2014: Ferrari a publicat o imagine teaser care anunţă debutul unui nou model, debut programat chiar săptămâna

AutoExpert
Noutăți
Viitorul Renault Twingo debutează în martie

Dezvelirea noului Twingo este programată pe 4 martie 2014, în prima zi de presă a Salonului Auto de la Geneva. Pentru moment, singurele informaţii despre noul Twingo anunţă o caroserie cu cinci uşişi

AutoExpert
Noutăți
Skoda va prezenta la Geneva conceptul care anunţă noua generaţie Fabia

Constructorul ceh este aşteptat să expună la standul său de la Salonul Auto din Elveția un concept în premieră mondială, despre care se vorbește că va fi prototipul viitoarei generaţii Fabia.Conform

AutoExpert
Noutăți
Noul Mercedes-Benz C-Klasse: un mic S-Klasse

La exact 20 de ani de la lansarea primului C-Klasse, Mercedes-Benz lansează a patra generaţie a celui mai bine vândut model al său, cu un design inspirat din faimosul S-Klasse.Din punctul de vedere

AutoExpert
Noutăți
BMW 760 Li primește sigla M pentru Arabia Saudită

BMW Seria 7 a primit pentru prima dată sigla M. Aceasta reprezintă nu o versiune de performanță a navei amiral din Munchen, ci doar o ediție specială a lui 760 Li, oferită în exclusivitate pe piața di

AutoExpert
Evenimente
Calendar incendiar cu o lansare pe măsură

Un produs inedit pe piața media din Moldova, fete superbe, mașini exclusiviste, un eveniment de lansare fierbinte cu invitați de nota 10. Acestea sunt ingredientele fenomenului numit calendarul AutoEx

AutoExpert
Noutăți
V-Klasse: Mercedes-ul MPV-urilor

Mercedes-Benz a prezentat modelul V-Klasse despre care spune că este cel mai confortabil și mai luxos MPV de pe piață. De acum înainte persoanele cu familii numeroase pot avea o mașină care are loc su

AutoExpert
Noutăți
Viitorul Subaru Legacy debutează 6 februarie

Subaru a publicat primul teaser cu viitorul Legacy. Modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Chicago și va avea o siluetă asemănătoare coupe-urilor. Vorbim aici despre profil ceva mai arcuit

AutoExpert
Noutăți
Toyota continuă să fie lider la vânzări mondiale

Toyota Motor Corporation a reuşit să se menţină şi în 2013 pe prima poziţie a clasamentului vânzărilor de maşini la nivel mondial, japonezii reuşind să îşi surclaseze rivalii şi să se oprească la foar

AutoExpert
Motorsport
Eric Boullier - noul director de curse la McLaren

Echipa McLaren Racing F1 a anunţat numirea lui Eric Boullier în funcţia de director de curse a echipei, la numai câteva zile după ce acesta îşi anunţase demisia de la Lotus. Funcţia respectivă este un

AutoExpert
Noutăți
Opel pregătește cea mai rapidă versiune a modelului Astra

Germanii de la Opel au anunțat că vor expune în cadrul Salonului Auto de la Geneva un nou concept cu numele Astra OPC Extreme. Acesta va fi urmașul conceptului Astra OPC X-Treme expus în 2002 și este

AutoExpert
Motorsport
Vești bune: Schumacher a început procesul de trezire din comă

Reprezentanţii lui Michael Schumacher au oferit joi informaţii pozitive despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Medicii de la Spitalul universitar din Grenoble, acolo unde septuplul campio

AutoExpert
Noutăți
Fiat Chrysler Automobiles ia naștere cu un nou logo

Cu puține zile în urmă, Fiat a reușit să preia controlul Chrysler, iar astăzi, oficialii noului concern au prezentat numele și logo-ul comun. Denumită Fiat Chrysler Automobiles (FCA), compania se desc

AutoExpert
Special
Primul vehicul creat de Ferdinand Porsche a fost redescoperit după 112 ani de uitare

Istoria producătorului de maşini sport Porsche a fost completată recent de primului vehicul creat vreodată de fondatorul mărcii germane, Ferdinand Porsche, păstrat vreme de 112 ani într-un depozit.D

AutoExpert
Motorsport
Raikkonen a arătat cel mai bun timp în prima zi de teste

În sudul Spaniei, pe Circuitul de la Jerez, marţi a fost prima zi de teste premergătoare noului sezon competiţional al Formulei 1. După ce Mercedes, Red Bull şi Force India şi-au prezentat monoposturi

AutoExpert
Special
RC F GT500 - numele noului model de competiție de la Lexus

Modelul de competitie al japonezilor de la Lexus va concura în sezonul 2014 în cadrul Super GT Series. La nivel exterior, modelul RC F GT500 se remarcă printr-un kit de caroserie extrem de agresiv ce

AutoExpert
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 983
  5. 984
  6. 985
  7. 986
  8. 987
  9. 988
  10. 989
  11. ...
  12. 1264
  13. 1265

Trending