A fost scoasă la vânzare o Mazda RX-7 în caroseria FD care niciodată nu a văzut asfaltul drumurilor publice!

De Pavel   |  3 Mai, 2022

Distribuie :

E de necrezut faptul că timp de 30 de ani o mașină niciodată nu a fost plimbată pe drumurile publice. Totuși astfel de exemplare există, iar unul dintre ele tocmai a fost scos la vânzare în Germania.

Și nu vorbim despre o mașină simplă ce de iconica Mazda RX-7 în caroseria FD, care la început era destinată doar pieței din SUA, iar ulterior a devenit parte a garajului unui colecționar european, unde se păstrează până în prezent.

Așadar, exemplarul excepțional scos la vânzare a fost produs în anul 1992. În aprilie a acelui an, acest RX-7 a fost livrat de niponi în SUA. Vânzătorul declară că acesta este primul exemplar al acestui model livrat în State Unite. Ulterior, din motive necunoscute, mașina a fost transportată în Germania, unde acum își caută un stăpân nou.

x
x
x
x

 

Timp de 30 de ani, bordul sportcarului a înregistrat un parcurs de numai 764 km, iar vânzătorul declară că aceștia au fost făcuți doar pe teritoriul acoperit a hambarului unde se păstrează și pe suprafața reprezentanței unde a fost expus. Timp de 30 de ani, mașina a avut un singur stăpân iar starea în care se află acest RX-7 încă odată demonstrează că vorbim despre o mașină nouă!

Caroseria este finisată într-un roșu aprins, iar habitaclul tapițat cu piele neagră. Sub capotă se ascunde acel legendar motor Wanker (rotativ) de 1.3 litri volum, cuplat la o transmisie manuală cu cinci trepte. Lista de opțiuni implică o trapă manuală și un sistem audio marca Bose. 

x
x
x
x
x

 

Se menționează că mașina a fost păstrată într-un mediu cu temperatură și umiditate controlate, care, combinate cu un strat de protecție pe șasiu și caroserie, au permis păstrarea tuturor componentelor și agregatelor în stare excelentă.

Pentru mașina neobișnuită în stare perfectă proprietarul cere 159 de mii de euro, cost care a crescut cu 20.000 euro în ultimele 6 luni!

Recomandate:

Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor - Photo
Sociale
Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor

Conducătorii auto care circulă cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, ar putea evita sancționarea imediată, dacă un amendament susținut în Parlament va fi adoptat în forma finală.

Inna
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028 - Photo
Noutăți
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028

Audi A4 va reveni oficial în portofoliul constructorului german, începând cu anul 2028. Confirmarea vine după ce Audi a renunțat la strategia de redenumire a modelelor, iar noul A4 v

Inna
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele - Photo
Noutăți
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele

La aproape trei decenii de la debutul primei generații, SUV-ul constructorului bavarez primește cea mai amplă transformare de până acum, adoptând noul limbaj de design Neue Klasse, tehnolo

Inna
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani - Photo
Noutăți
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani

Municipiul Chișinău continuă extinderea infrastructurii destinate șoferilor, iar o nouă parcare de tip Park & Ride urmează să fie construită în sectorul Buiucani, pe strada Codrilor, î

Inna
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare - Photo
Sociale
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 1 iulie, proiectul noii Legi privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere. Documentul introduce un cadru legislativ unific

Inna
Lamborghini dezvăluie noul Urus SE Performante. Are 812 CP, tehnologie plug-in hybrid și performanțe fără precedent - Photo
Noutăți
Lamborghini dezvăluie noul Urus SE Performante. Are 812 CP, tehnologie plug-in hybrid și performanțe fără precedent

Lamborghini Urus SE Performante este noul vârf de gamă al SUV-ului italian și, totodată, cea mai rapidă versiune de serie construită vreodată pe baza modelului Urus. Noul model combină un sistem

Inna