Alfa Romeo anunţă un rival pentru E-Class, Seria 5 şi A6. Află când va fi lansat acesta!

De Redactor AE   |  19 Iunie, 2016

Distribuie :

Italienii de la Alfa Romeo par a fi încurajaţi de succesul proaspăt lansatului model Giulia, concurent direct al lui BMW Seria 3 şi MB C-Class. De curând, conducerea companiei a recunoscut că pregăteşte un rival şi pentru clasa superioară, al cărui debut este programat pentru anul 2018.

Potrivit publicaţiei AutoExpress, viitorul model ar putea utiliza aceeaşi platformă comună cu Giulia, implicit şi motorizările pe diesel sau benzină, cu un volum cilindric de 2.0, 2.2 sau chiar şi 3.0 litri. Tracţiunea pe puntea spate va fi păstrată la rândul ei, iar în materie de transmisii vor fi disponibile două tipuri de cutii de viteze, automată cu opt rapoarte şi manuală cu şase trepte.

Constructorul italian nu a negat faptul că în viitor, va fi lansată deasemenea o versiune de performanţă a maşinii, proiectată după o reţetă similară cu Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio. Tot pentru 2018 este preconizată "electrificarea" intensivă a gamei de modele actuale.

Noutăţile bune însă nu se încheie aici, pentru că imediat după lansarea sedanului, va urma şi un SUV!

alfa-romeo-midsize-saloon-details-2

Recomandate:

Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului - Photo
Noutăți
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului

Volvo introduce un font nou pe ecranele mașinilor sale. Este vorba de Volvo Centum, care afișează textul mai mare și astfel promite un nivel de siguranță sporit. Producătorul suedez vrea să &

Inna
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate - Photo
Accidente
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate

Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie, în nordul Republicii Moldova, în apropierea localității Nicoreni, raionul Drochia. Serviciile de urgență au f

Inna
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie - Photo
Noutăți
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie

Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze și să aprobe un proiect-pilot fără precedent pentru sistemul energetic național. Inițiativa vizează testarea utilizării automobilelor electrice nu

Inna
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării - Photo
Noutăți
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării

Un nou model de permis de conducere va fi pus în circulație, începând cu 31 mai 2026. Noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației

Inna