Alpina B3 Sedan este cea mai fresh alternativă pentru viitorul BMW M3!

De Redactor AE   |  21 Septembrie, 2020

Distribuie :

Noile generații BMW M3 și M4 sunt gata de lansare. Despre asta ne-au vorbit pozele teaser și imaginile spion de mai devreme. Și nu le-am văzut doar noi, ci toată planeta, iar reacțiile publicului au fost dintre cele mai diferite. 

Cum se întâmplă de obicei, majoritatea i-au criticat pe bavarezi. Probabil că din acest motiv, Alpina a accelerat dezvoltarea unui model nou, bazat pe Seria 3 și care să se impună cu performanțe similare. Mai mult, producătorul a ales să includă și sistemul de tracțiune integrală, mimând astfel pe cât posibil, performanțele și caracteristicile fratelui vitreg M3. 

În rezultat le-a ieșit nu o mașină albastră sau verde cum ne-am fi așteptat cu toții să vedem la o Alpina, ci roșie, Imola Red Metallic. Și arată foarte tare!

Germanii nu au precizat care este indicile motorului folosit, dar cel mai probabil că este un B58, din moment ce se spune că este un 3.0 litri twin-turbo modificat și se găsește sub capota unui G20. Unitatea în șase cilindri, acum revizuită, este capabilă de 462 de CP și 700 Nm de cuplu motor, iar cuplată la sistemul xDrive și cu un diferențial blocabil în dotare, poate accelera sedanul bavarezilor de la zero la prima sută la oră în 3.8 secunde! 

Viteza maximă? Depășește ușor pragul de 300 km/h (303)!

x
x
x

 

 

Recomandate:

Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna