Amendă de circa 4.700 lei pentru şoferii care denotă "comportament agresiv" în trafic!

De Redactor AE   |  4 Ianuarie, 2016

Distribuie :

Un anunţ important pentru şoferii care obişnuiesc să viziteze sau să tranziteze ţara vecină România. Aflaţi că, în viitorul apropiat, pentru claxonarea excesivă, condusul pe trotuar, intimidarea celorlalţi participanţi la trafic sau conducerea unei maşini cu o viteză mult prea mică, veţi putea fi sancţionat foarte dur! Asta după ce 40 de parlamentari au depus la Senat un proiect de lege care prevede introducerea noţiunii de "comportament agresiv la volan".

Proiectul include o serie de acţiuni catalogate drept agresive din partea participanţilor la trafic şi propune sancţionarea şoferilor cu amenzi cuprinse între 750-1000 RON (6-8 puncte de amendă, conform noului salariu minim), echivalentul a 3555-4740 lei moldoveneşti şi suspendarea permisului pentru 60 de zile, scrie automarket.ro cu trimitere la economica.

În proiectul de lege, comportamentul agresiv este definit ca"efectuarea în mod voluntar a unor acţiuni sau manevre succesive [...] neconforme cu regulile de circulaţie sau de conducere preventivă, prin care şoferul stânjeneşte sau îi obligă pe ceilalţi participanţi la circulaţie să ia măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unui accident sau a nu periclita siguranţa circulaţiei".

Proiectul include şi exemple concrete de acţiuni în trafic care vor fi catalogate drept agresive. Printre cele care se vor sancţiona "doar" cu amenzi de până la 1.000 RON se numără:

▶ circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia;

▶ folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie; (actuală şi la noi în ţară)

▶ circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa;

▶ mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie.

O altă serie de acţiuni la volan se vor sancţiona şi cu amendă de până la 1.000 lei, dar şi cu suspendarea permisului pentru 60 de zile:

▶ circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia; (o practică deosebit de îndrăgită în Moldova)

▶ realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului; (asta se referă la pasionaţii de BMW-uri)

▶ oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului; (şi asta ar fi bună la noi).

Pentru a intra în vigoare, schimbările trebuie aprobate de Camera Deputaţilor, însă prima cameră sesizată este Senatul. Legea va fi însă greu de aplicat, întrucât cele mai multe prevederi sunt subiective.

sursa: Economica via automarket.ro

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna