Arde, uite cum arde! Încet dar sigur, un Lamborghini Aventador ia foc în trafic! (VIDEO)

De Redactor AE   |  7 Octombrie, 2015

Distribuie :

Ce a pățit un milionar, aparent din Emiratele Arabe Unite, este de-a dreptul incredibil. Staţionând la semnalul roşu al semaforului din intersecţie, omul nostru a ambalat motorul la maxim, iar prin urmare supercarul a luat foc!

Pentru oraşul Dubai, perioada caniculară este încă în toi, chiar şi la această oră, în luna octombrie, temperaturile urcă până la 40 de grade! Iar asta înseamnă că orice obiect uşor inflamabil, dacă este expus la soare prea mult timp, are mari şanse să ia foc. Mai ales când vorbim despre un supercar italian, cele din urmă fiind familiarizate deja cu asemenea fenomene. Şi nu s-ar fi întâmplat nimic probabil, dacă proprietarul decapotabilei exotice nu ar fi turat motorul la limită!

Din imaginile video surprinse de un şofer implicat în trafic, se vede cum sportcarul în valoare de peste 200.000 de dolari, Lamborghini Aventador, s-a aprins în trafic, iar până la venirea pompierilor bolidul s-a făcut scrum.

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna