Atenţie Şoferi! Au apărut noi indicatoare rutiere în oraş! Se circulă cu 70km/h chiar în faţa camerelor

De Redactor AE   |  14 Octombrie, 2016

Distribuie :

Autorităţile par că vor să ne surprindă cum pot ei mai bine, ba cu amenzi mai mari şi fără rost, ba cu legi cu adevărat practice iar mai nou, avem şi indicatoare proaspete, care schimbă limita de viteză pe anumite porţiuni de drum din oraş.

Noi indicatoare rutiere au fost văzute în dimineaţa zilei de astăzi, 14 octombrie, pe strada Arborilor din capitală, adică pe viaduct. Panourile sunt instalate atât pe partea dreaptă a carosabilului cât şi pe centrul viaductului şi informează şoferii despre noile limite de viteze pe această porţiune de drum.

După cum puteţi vedea, viteza maximă s-a schimbat de la 50km/h la 70km/h pe toată lungimea acesti porţiuni şi nu doar după camerele video, cum era până acum. Limita de 70 km/h este însă valabilă doar pentru benzile cu numărul doi, trei şi patru, iar pentru prima bandă a fost menţinută limita de 50 km/h. E de bine oricum, şoferii nu vor mai mima respectarea regulamentului rutier ci vor continua să conducă cu aceeaşi viteză dintr-un capăt în altul al viaductului, fără să încetinească la camerele video de supraveghere.

Am încercat să contactăm serviciul de presă al INP pentru a obţine noi informaţii însă apelul a rămas fără răspuns. Vă recomandăm totuşi să nu vă avântaţi la viteza maximă permisă aşa cum încă nu avem o confirmare oficială în acest sens.

Totodată! Nu vă lăsaţi păcăliţi de acest indicator, pentru că depăşind limita de viteză maximă de 50 km/h pe prima bandă riscaţi o amendă!

14697147_1189938827710909_1985844908_o 14696785_1189938847710907_159501789_n 14643145_1189938924377566_22497188_n 14642591_1189938891044236_688002400_n 14694889_1189938911044234_1505771918_n 14686686_1189938867710905_825958658_n 14686653_1189938881044237_1402888577_n

Recomandate:

Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului - Photo
Noutăți
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului

Volvo introduce un font nou pe ecranele mașinilor sale. Este vorba de Volvo Centum, care afișează textul mai mare și astfel promite un nivel de siguranță sporit. Producătorul suedez vrea să &

Inna
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate - Photo
Accidente
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate

Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie, în nordul Republicii Moldova, în apropierea localității Nicoreni, raionul Drochia. Serviciile de urgență au f

Inna
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie - Photo
Noutăți
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie

Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze și să aprobe un proiect-pilot fără precedent pentru sistemul energetic național. Inițiativa vizează testarea utilizării automobilelor electrice nu

Inna
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic - Photo
Noutăți
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic

Ultimul exemplar al constructorului britanic, dotat cu motor termic, tocmai a ieșit pe porțile uzinei din Solihull. Odată cu finalizarea producției lui F-Pace, Jaguar pune punctul definitiv în c

Inna
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării - Photo
Noutăți
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării

Un nou model de permis de conducere va fi pus în circulație, începând cu 31 mai 2026. Noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației

Inna
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane - Photo
Noutăți
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane

Mercedes-Benz a ajuns la o înțelegere în valoare de 149.6 milioane de dolari cu autoritățile din Statele Unite, punând capăt unei investigații îndelungate privind presupusa man

Inna