Audi e-Tron a intrat oficial în producția de serie! Startul competiției în segmentul SUV-urilor electrice germane!

De Redactor AE   |  5 Septembrie, 2018

Distribuie :

Mercedes, Audi și BMW, cei mai tari constructori de automobile premium din lume s-au aliniat într-o nouă luptă, desfășurată pe câmpul (segmentul) crossoverelor full electrice! Iar primul care aruncă bomba în aer este producătorul din Ingolstadt, cu al său e-Tron.

Așadar, primul SUV full electric, din gama Audi, intră în istorie odată cu ziua oficială de producția în serie, la uzina din Bruxelles. e-Tron, era așteptat de către publicul larg încă la sfârșitul lunii trecute, August, însă evenimentul a fost mutat pentru data de 17 septembrie. Oarecum, nu a rămas foarte mult până atunci.

Echipat cu două motoare electrice care să pună în mișcare cele patru roți, EV-ul promite să pună la dispoziția șoferului în jur de 355 de cai putere și un cuplu motor instant de 561 Nm. Aceste cifre sunt disponibile în regim de condus ”normal”, însă există și un mod S, în care acumulatoarele vor genera în motoarele electrice în jur de 402 cai putere și 664 Nm de cuplu motor. Ce-i drept, doar pentru un timp limitat, de numai 8 secunde.

Autonomia mașinii, este estimată la circa 400 de km dintr-o singură reîncărcare, o valoare confirmată în regimul de test și totodată noul standard WLTP. Reîncărcarea bateriilor se poate face în regim ultrarapid, în proporție de 80% doar la stațiile speciale cu o putere de 150 kW, iar ca timp durează numai 30 de minute.

Ce face mașina și mai specială este opțiunea cu camere video în loc de oglinzile exterioare tradiționale. Imaginea captată de acestea va fi afișată pe două display-uri montate în interior, destul de apropiate de cîmpul vizual al șoferului. Mai sunt încă vreo trei display-uri multifuncționale în mașină însă care au un rol diferit, fiind dedicate instrumentarului de bord, sistemului de infotainment, dar și celui de climatizare.

Astea fiind spus, ar trebui să mergeți să vedeți dacă dealerul nostru vă oferă posibilitatea rezervării unui astfel de automobil. În țara vecină România se înregistrează deja precomenzile, iar numărul mașinilor disponibile a fost limitat deocamdată la 50 de unități.

Concurența? BMW iX3 va debuta abia prin 2020, iar Mercedes deja a prezentat EQC-ul! 

Recomandate:

Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna