Audi schimbă regulile jocului cu noul motor de 2.0 litri turbo

De Redactor AE   |  7 Mai, 2015

Distribuie :

În cadrul unui eveniment dedicat, constructorul german de automobile din Ingolstadt a prezentat jurnaliştilor o nouă motorizare, care promite să bulverseze industria auto cu ajutorul unui nou sistem de combustie. Audi ne propune o nouă filosofie, cea de rightsizing şi nu downsizing. Ce înseamnă asta şi cu ce se mănâncă aflaţi în cele ce urmează. 

Noul propulsor are un volum de lucru de până la 2000 centimetri cubi şi dezvoltă "numai" 190 de cai putere. Aceeaşi unitate este capabilă să producă până la 310 cai putere, în caroseria unui Audi TTS, însă nu acesta este scopul principal urmărit de germani, ci eficienţa noului propulsor. Oficialii susţin că unitatea pe benzină dispune de un cuplu motor de cel puţin 320 de Nm care poate fi accesat pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1.450 şi 4.400 de rotaţii pe minut. Iar un alt criteriu foarte important, după cum vă spuneam, este eficienţa acestuia! Astfel consumul mixt de carburanţi nu depăşeşte limita de 5 litri / 100km!

Iar dacă ar fi să ne referim la ceea ce Audi a numit rightsizing, atunci termenul este explicat prin dezvoltarea de motoare care au un volum şi un randament de lucru, pe potriva dimensiunii şi greutăţii maşinii, dar şi care poate fi exploatat în condiţii zilnice fără a crea un oarecare disconfort, forţând conducătorii auto să tureze mai mult motorul pentru a obţine cifrele garantate pe foaie.

La construcţia noului motor au fost utilizate părţi componente din aliaj uşor şi care reduc rezistenţa la înaintare, totodată inginerii de la Audi l-au dotat şi cu tehnologii care reduc timpul de "încălzire" la prima pornire. Mai multe detalii tehnice puţi afla urmărind link-ul către comunicatul de presă oficial.

Recomandate:

Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice - Photo
Sociale
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice

Precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță ne așteaptă în următoarele zile, conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În acest sens, au fost emise două avert

Inna
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri - Photo
Sociale
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri

Dacă ai avariat o mașină, după ce ai dat într-o groapă, pe drumurile din Republica Moldova, poți solicita despăgubiri. Iar pentru asta, trebuie să știi exact pașii necesari și la cine să apelezi

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026 - Photo
Sociale
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026

Infrastructura rutieră rămâne în centrul investițiilor publice. Autoritățile au executat peste 96% din bugetul alocat pentru drumurile naționale în 2025, iar pentru 2026 este pregăti

Inna