Bentley a publicat o poză de 57.7 miliarde de pixeli, în care apare noul său model Flying Spur W12 S

De Redactor AE   |  24 Martie, 2017

Distribuie :

Cei mai ambiţioşi constructori de automobile de lux din lume, tind tot timpul să te şocheze şi să te surprindă în orice fel, fie cu performanţele maşinilor sale fie cu luxul desăvârşit de care pot da dovadă. Bentley însă, a încercat recent ceva mai diferit.

Britanicii aflaţi sub conducerea celor de la Volkswagen au realizat o fotografie imensă de 57.7 miliarde de pixeli în care apare noul său Flying Spur W12 S. Iar în această poză, maşina se află la 264 de metri distanţă de camera foto! Însă dacă faci un zoom, poţi vedea chiar şi cele mai mici detalii de pe maşină, cum ar fi emblema de pe capotă!

Pentru a obţine un asemenea rezultat, camera a fost montată pe o construcţie specială care îi asigura stabilitatea până şi în cele mai puternice rafale de vânt care ar putea ajunge la viteze de 25 km/h, în vârful Cayan Tower. Iar pentru crearea definitivă a acestei imagini au fost necesare 48 de ore de muncă şi 1.825 de cadre, în timp ce arhivarea/salvarea pozei pe suportul HDD a durat 18 ore!

Aici puteţi vedea cum arată acest zoom.

Iar aici deja, aveţi acces direct, la imaginea postată pe paginile oficiale Bentley unde vă puteţi juca personal cu zoom-ul.

http://www.bentleymotors.com/en/apps/explore.html

Recomandate:

Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării! - Photo
Sociale
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării!

Circulația transportului de mare tonaj a fost sistată pe întreg teritoriul țării. Informația este oferită de Poliția Națională. Restricția este temporară, începând cu aceast

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna