BMW M2 Coupe a fost spionat din nou pe străzile oraşului German

De Redactor AE   |  6 Octombrie, 2015

Distribuie :

Debutul mondial al celui mai nou model din gama bavarezilor, BMW M2 Coupe, este programat pentru mijlocul acestei luni, mai cu seamă vorbim de ziua de 14 octombrie. Însă iată că, cineva a reuşit să spioneze noua rachetă de buzunar, chiar cu puţin timp înainte de premiera sa. 

Chiar dacă sportiva este uşor camuflată totuşi se pot vedea principalele trăsături caracteristice ale noului BMW M2 Coupe, aici fiind incluse aripile evazate, bara faţă restilizată cu guri de ventilare mult mai permisive, sistemul de evacuare dublu, cu patru finale cromate la nivelul tobelor de eşapament, jantele unicate în stea cu spiţe duble, eleronul de pe capacul portbagajului şi o culoare absolut specială, Long Beach Blue!

Surse demne de încredere au confirmat în repetate rânduri că sub capota micuţului M2 va fi instalată unitatea de 3.0 litri turbo, cu şase cilindri în linie, arhicunoscută deja pe modelele M3 şi M4. Doar că în cazul juniorului, acesta va dezvolta în jur de 370 de cai putere şi 465 Nm de cuplu motor cu care maşina poate accelera până la prima sută la oră în numai 4.5 secunde. La fel ca şi în cazul altor modele BMW, viteza maximă este limitată la 250 km/h!

Aşteptăm acum să vedem şi lansarea oficială a noului model, pentru a savura din plin o galerie de poze executate profesionist şi o doză bună de videoclipuri incitante!

20156945381900046672

878473368944790939

867862064951310673

706797855181208255

92264444591959982

sursa: bmwpower.md 

 

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna