BMW a produs 200.000 de modele X4, iată câte dintre ele au ajuns în Moldova

De Redactor AE   |  16 Februarie, 2018

Distribuie :

Unul pleacă, altul vine. Primul BMW care să poarte indicile X4 a părăsit linia de asamblare, făcând loc noului model (vedeți aici). Bavarezii au reușit să cucerească peste 200.000 de clienți într-o nișă creată tot de ei și într-un timp relativ scurt, începând cu anul 2014 mai exact.

Segmentul crossoverelor este în continuă evoluție iar numărul și tipul de caroserii apărute este limitat numai de imaginația designerilor. Crossovere compacte, de oraș, sport, coupe-uri cu profil de SUV, avem de toate, iar aici X4 este la rândul lui un offroader cu un concept diferit și care iată că s-a dovedit a fi popular în rândul clienților BMW.

Fiind mai mult o copie a lui BMW X6 în miniatură, germanii au reușit să îi convingă și pe cei de la Mercedes-Benz că merită să încerce, iar constructorul din Stuttgart a lansat GLC-ul Coupe, la rândul lui o copie fidelă a lui GLE Coupe. Și după cum vă spuneam X4 s-a bucurat de atenția multor clienți, fiind reprodus în peste 200.000 de unități, conform carscoops.com.

Eram curioși să știm câte mașini din acestea au ajuns în țara noastră, iar din sursele noastre de încredere, aflăm că nu mai puțin de 47 unități BMW X4, au pășit peste frontiera cu Moldova. Numărul acestora însă ar putea fi și mai mare decât atât.

Acum toată lumea însă se pregătește de noua generație a lui X4, construită ca și precedentul, pe platforma lui X3, cu care se aseamănă foarte mult de altfel

Mașina cu numărul 200.000, este un X4 în versiunea xDrive20d, ce urmează a fi livrat în Asia iar pozele cu acesta le găsiți mai jos.

Recomandate:

Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția

Grupul Volkswagen pregătește o nouă direcție de design la nivel global. Începând cu 1 martie, Andreas Mindt va deveni noul șef de design al conglomeratului german, preluând atribuții

Inna
Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră - Photo
Sociale
Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră

Modul în care sunt direcționate accizele la carburanți către infrastructura rutieră ar putea fi revizuit. Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, spune că actuala formulă nu reflectă corect gra

Inna
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice - Photo
Sociale
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice

Guvernul a decis trecerea în proprietatea statului a 105 terenuri aferente rețelei de drumuri publice naționale, precum și a 11 tronsoane de drum cu o lungime cumulată de 57.9 kilometri. Aceste

Inna
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027 - Photo
Noutăți
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027

După dispariția coupe-ului iconic, Audi se pregătește să readucă modelul TT într-o formă complet nouă. CEO-ul mărcii a confirmat intern dezvoltarea unui succesor electric, programat să debuteze

Inna
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna