BMW Seria 1 Sedan a fost deconspirat de jurnaliştii chinezi

De Redactor AE   |  6 Septembrie, 2016

Distribuie :

Oarecum evident că nu o putea face altcineva, de vreme ce sedanul bavarezilor va fi vândut exclusiv în China. Acum, la mai bine de o lună de zile după ce oficialii au lansat primul teaser, avem ocazia să vedem cum arată cel mai compact sedan din gama BMW.

Până la premiera mondială aveam de aşteptat ceva timp, aceasta fiind programată pentru luna noiembrie, în cadrul Salonului Auto de la Guangzhou, însă mulţumită chinezilor sârguinşioşi putem scurta acest răgaz de timp. Maşina va fi oferită în mai multe versiuni de echipare şi motorizări diferite începând cu 118i, propulsată de unitatea în trei cilindri şi 1.5 litri volum motor (136cp), urmată apoi de 120i cu 192 de cai putere storşi din 2.0 litri volum, iar vârful de gamă este modelul 125i care pune pe roţile faţă 231 de cai putere, din acelaşi motor de aproximativ 2.000 cmc.

Compacta va fi asamblată la uzina Shenyang din China, în parteneriat cu Brilliance Auto, utilizând platforma UKL, aceeaşi cu MINI, X1 şi Seria 2. Curios este faptul că deşi pretinde a fi cel mai compact sedan de la BMW (4.456mm lungime, 1.803 lăţime şi 1.446 înălţime) acesta este mai lung decât precedentul Seria 3 în caroseria E36 (4.432 mm).

BMW-1-Series-Sedan-9 BMW-1-Series-Sedan-8 BMW-1-Series-Sedan-7 BMW-1-Series-Sedan-6 BMW-1-Series-Sedan-5 BMW-1-Series-Sedan-4 BMW-1-Series-Sedan-3 BMW-1-Series-Sedan-1

Recomandate:

Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate - Photo
Accidente
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate

Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie, în nordul Republicii Moldova, în apropierea localității Nicoreni, raionul Drochia. Serviciile de urgență au f

Inna
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării - Photo
Noutăți
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării

Un nou model de permis de conducere va fi pus în circulație, începând cu 31 mai 2026. Noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației

Inna
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului - Photo
Noutăți
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului

Volvo introduce un font nou pe ecranele mașinilor sale. Este vorba de Volvo Centum, care afișează textul mai mare și astfel promite un nivel de siguranță sporit. Producătorul suedez vrea să &

Inna
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie - Photo
Noutăți
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie

Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze și să aprobe un proiect-pilot fără precedent pentru sistemul energetic național. Inițiativa vizează testarea utilizării automobilelor electrice nu

Inna
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic - Photo
Noutăți
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic

Ultimul exemplar al constructorului britanic, dotat cu motor termic, tocmai a ieșit pe porțile uzinei din Solihull. Odată cu finalizarea producției lui F-Pace, Jaguar pune punctul definitiv în c

Inna
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane - Photo
Noutăți
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane

Mercedes-Benz a ajuns la o înțelegere în valoare de 149.6 milioane de dolari cu autoritățile din Statele Unite, punând capăt unei investigații îndelungate privind presupusa man

Inna