Budweiser a comandat 40 de camioane Tesla Semi, care l-au costat peste 6.000.000 de dolari SUA

De Pavel   |  8 Decembrie, 2017

Distribuie :

Compania Anheuser-Busch, care se ocupă cu producerea şi comercializarea berei Budweizer, a comandat 40 de camioane electrice de la faimosul producător Tesla. Luând în considerare preţul fiecărui cap-tractor, care începe de la 150,000 dolari SUA, toată comanda va costa peste şase milioane de dolari.

Aceştia planifică să folosească camioanele pentru reţeaua proprie de livrare a berii Budwaiser. Acest lucru va reduce emisiile de CO2, generate de transportul companiei, cu circa 30% până în anul 2025. Totodată, având în vedere dimensiunea rețelei comerciale, Anheuser-Busch, acest lucru va fi echivalent cu situaţia în care pe drumurile din întreaga lume au înceta să mai circule circa 500.000 de mașini anual.

Mai devreme, compania DHL tot s-a arătat interesată de camionul revoluţionar şi a comandat 10 unităţi Semi. Potrivit portalului Elektrek, numărul camioanelor electrice deja comandate depăşeşte cifra de 200 de unităţi.

Debutul camionului electric Tesla Semi, a avut loc la mijlocul lunii noiembrie a anului 2017. Vehiculul este echipat cu patru motoare electrice, care sunt capabile să accelereze camionul cu o încărcătură de 36 tone, de la 0-100 km/h în doar 20 de secunde. Versiunea de bază va avea o autonomie de până la 482 de kilometri, iar cea de top de peste 800 de kilometri.

La moment compania Tesla cere de la fiecare cumpărător al camionului Semi, un avans în valoare de 20.000 de dolari SUA. La fel va exista şi modelul Semi Founders Series, care va costa 200.000 dolari, iar pentru a-l achiziţiona, clienţii vor trebui să plătească în avans preţul integral.

Recomandate:

Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră - Photo
Sociale
Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră

Modul în care sunt direcționate accizele la carburanți către infrastructura rutieră ar putea fi revizuit. Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, spune că actuala formulă nu reflectă corect gra

Inna
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice - Photo
Sociale
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice

Guvernul a decis trecerea în proprietatea statului a 105 terenuri aferente rețelei de drumuri publice naționale, precum și a 11 tronsoane de drum cu o lungime cumulată de 57.9 kilometri. Aceste

Inna
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția

Grupul Volkswagen pregătește o nouă direcție de design la nivel global. Începând cu 1 martie, Andreas Mindt va deveni noul șef de design al conglomeratului german, preluând atribuții

Inna
Val fără precedent de mașini importate în Moldova. În 2025, au fost vămuite peste 65.000 de autoturisme - Photo
Sociale
Val fără precedent de mașini importate în Moldova. În 2025, au fost vămuite peste 65.000 de autoturisme

Republica Moldova a înregistrat anul trecut un record absolut la importul de autoturisme. Peste 65 de mii de mașini au fost vămuite în 2025, pe fondul anticipării unor schimbări fisca

Inna
69 de accidente rutiere au fost provocate în ultimile 24 de ore, cauzate de condițiile meteo nefavorabile - Photo
Sociale
69 de accidente rutiere au fost provocate în ultimile 24 de ore, cauzate de condițiile meteo nefavorabile

Drumurile naţionale din Republica Moldova sunt la această oră practicabile, anunță Administrația Națională a Drumurilor. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit î

Inna
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027 - Photo
Noutăți
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027

După dispariția coupe-ului iconic, Audi se pregătește să readucă modelul TT într-o formă complet nouă. CEO-ul mărcii a confirmat intern dezvoltarea unui succesor electric, programat să debuteze

Inna