Ce sumă să indici în contractul de vânzare-cumpărare al unui automobil?

De Redactor AE   |  13 Martie, 2020

Distribuie :

Există niște reguli nescrise, niște proceduri despre care nu se prea discută, dar care la recomandarea unor juriști, trebuiesc respectate cu strictețe atunci când vindeți și/sau procurați un automobil. Una dintre ele, este legată de suma indicată în contract.

Mulți automobiliști, în ideea de a scăpa de ochiul atotvăzător al FISC-ului (Serviciul Fiscal de Stat), indică la vânzarea mașinii, sume cât mai mici, departe de cea reală pentru care s-a vândut de fapt mașina. Fac asta pentru ca nu cumva să apară în vreo listă neagră de ”oameni bogați” în speranța că astfel vor trăi liniștit și nu vor avea de achitat impozite.

De cealaltă parte nici cumpărătorul nu se afișează nicăieri cu achiziții care depășesc venitul său lunar. În felul lor, au o oarecare dreptate și toată lumea-i împăcată. Dar, există un DAR.

Iată un exemplu. Vînzătorul X înstrăinează mașina, un VW Jetta să zicem, cumpărătorului Y, pentru suma de 10.000 de euro. La perfectarea actelor, pentru reînmatriculare, va fi completat și un contract de vânzare-cumpărare, unde este indicată valoarea bunului. Și aici unii vânzători înscriu date eronate, de 30.000, 50.000 sau 90.000 de lei, din nou, o cifră banală, pusă la întâmplare. ”Lasă că așa e mai bine!”.

Am întâlnit personal vânzători mașina căruia valora 17.000 de euro, însă pe acte era gata să o vândă doar cu 90.000 lei și nicidecum mai mult. Întrebat de ce, răspunsul este simplu, cu atât am cumpărat-o și nu o pot vinde cu mai mult pentru că am de plătit impozite. Astfel omul deja s-a prins în capcana anterioară.

Cei 90.000 de lei, ar fi echivalentul a circa 4570 de euro cu peste 50% mai puțin decât valorea reală a mașinii (10.000 euro în exemplul nostru) pentru care a fost vândută. Într-un fel, nimeni nu are nimic de pierdut ba dincontra, are de câștigat, va demonstra statului că din salariul lui lunar de 4.000-5.000 de lei, și-a permis o mașină de 90.000 de lei și nu 196.000.

Cumpărătorii astfel ”se asigură” că nu vor trezi suspiciuni FISC-ului, cu privire la proveniența banilor, în cazul în care în contract se indică o sumă mai mare. Repet este doar un exemplu, sunt cazuri când se vând mașini de 50.000 de euro, la preț de 10.000!

Însă, așa cum se procură o mașină la mâna a doua, starea tehnică a căreia pare a fi satisfăcătoare la momentul achiziției, nu aveți garanția că nu se va defecta sau că nu ascunde careva vicii, de ordin tehnic sau juridic.

Și totuși nimeni nu este asigurat de o eventuală defecțiune majoră, cauzată de un defect ascuns la momentul vânzării. Ajunși într-o astfel de situație, unii cumpărători vor încerca să-și recupereze banii, returnând autoturismul și cerând despăgubirea de la vânzător. Ei uite că aici își vor aminti de suma înscrisă în contract.

Așa cum, contractul de vânzare cumpărare este unica dovadă, unica probă care atestă tranzacția și suma achitată pentru autoturism, s-ar putea să aveți surpriza de a fi despăgubit exact cu suma indicată în contract.

Iată deci și care este bonusul, efectul advers, care vă vine pentru ideea de a indica un preț mai mic în contractul de vânzare-cumpărare. Singura scăpare în acest caz este un contract adițional, semnat doar între părți, prin care să puteți demonstra suma reală a acestei tranzacții.

Recomandarea juriștilor însă este ca în contractul de vânzare-cumpărare, întocmit la biroul de înmatriculare, să fie trecută suma reală a tranzacției!

Un alt pericol, îi paște și pe cei ce procură mașinile prin procură, însă despre asta deja vom scri în subiectul următor, fiind mult mai multe litere și cuvinte de citit.

Adițional, vom reveni și cu un contract de vânzare-cumpărare, tipizat, în care să fie trecute mai multe subpuncte și cu ajutorul căruia să puteți încheia tranzacții mai ușor, fiind indicate aspectele juridice cele mai importante, utile, în cazul unui litigiu!

Recomandate:

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna