Ce zici dacă Skoda ar lansa un nou model, numit Atero Coupe?!

De Redactor AE   |  8 Iulie, 2016

Distribuie :

O echipă formată din 26 de studenţi au lucrat la un nou proiect care într-un final a primitnumele de Atero Coupe. Cu toate că maşina seamănă mai mult cu un hatch, totuşi nu îi vom contrazice pe cehi în acest sens. Propun doar să analizăm ce perspective are avea un asemenea model în gama Skoda.

Nu ştim dacă Skoda se ia în serios cu acest exerciţiu de design, însă cert este faptul că cel puţin vor încerca să testeze reacţiile publicului. De altfel, s-a filmat şi o farsă într-o spălătorie auto, unde maşina clienţilor (tot Skoda), era înlocuită cu un Atero Coupe.

Sub capota prototipului este instalată o unitate de 1.4 litri, turbo-aspirată, ce produce 125 de cai putere, şi vine conectată la transmisia cu dublu ambreiaj şi şapte trepte. Lista de bunătăţuri este completată de un nou sistem de frânare, caroseria cu finisaje şi accente de roşu, faruri LED, jante de R18 inch în diametru şi un sistem audio de 1.800 de Watt, pentru a impresiona şi mai mult publicul.

Chiar dacă este bine garnisită şi ar putea trezi un interes sporit din partea clienţilor mărcii, totuşi sunt prea puţine şanse ca aceasta să ajungă în producţia în serie. But, never say never, cum zicea un coleg de breaslă pe'aici.

skoda-atero-concept-4418f302e477065eaf-0-0-0-0-0skoda-atero-concept-02ebe302e479047e20-0-0-0-0-0 skoda-atero-concept-51f3e302e47c03b039-0-0-0-0-0 skoda-atero-concept-60432302e47b043d08-0-0-0-0-0 skoda-atero-concept-b9d83302e47a0f417f-0-0-0-0-0 skoda-atero-concept-b1797302e4780b9c33-0-0-0-0-0

Recomandate:

Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului - Photo
Noutăți
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului

Volvo introduce un font nou pe ecranele mașinilor sale. Este vorba de Volvo Centum, care afișează textul mai mare și astfel promite un nivel de siguranță sporit. Producătorul suedez vrea să &

Inna
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic - Photo
Noutăți
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic

Ultimul exemplar al constructorului britanic, dotat cu motor termic, tocmai a ieșit pe porțile uzinei din Solihull. Odată cu finalizarea producției lui F-Pace, Jaguar pune punctul definitiv în c

Inna
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane - Photo
Noutăți
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane

Mercedes-Benz a ajuns la o înțelegere în valoare de 149.6 milioane de dolari cu autoritățile din Statele Unite, punând capăt unei investigații îndelungate privind presupusa man

Inna
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate - Photo
Accidente
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate

Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie, în nordul Republicii Moldova, în apropierea localității Nicoreni, raionul Drochia. Serviciile de urgență au f

Inna
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării - Photo
Noutăți
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării

Un nou model de permis de conducere va fi pus în circulație, începând cu 31 mai 2026. Noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației

Inna
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie - Photo
Noutăți
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie

Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze și să aprobe un proiect-pilot fără precedent pentru sistemul energetic național. Inițiativa vizează testarea utilizării automobilelor electrice nu

Inna